16 aug. 2020 | 13:33

Cum previi cancerul mamar? Studiile au descoperit indicii importante

ACTUALITATE
Cum previi cancerul mamar? Studiile au descoperit indicii importante

Potrivit unui nou studiu care a evaluat riscurile și beneficiile mamografiilor de rutină, screeningul pentru cancer mamar la femei începând cu vârsta de 40 poate salva vieți.

Un grup de la Queen Mary University din Londra a analizat datele colectate de la 160,000 de femei cu vârste cuprinse între 39 și 41 de ani.

După ce grupul de femei a fost împărțit în două, unora li s-a atribuit în mod aleatoriu screeningului mamar anual, iar altele au fost puse pe lista de așteptare pentru screeningul oferit de casa de asigurări de sănătate.

Acesta din urmă este disponibil pentru femeile de peste 50 de ani și poate fi făcut o dată la trei ani.

Femeile au fost recrutate între 1990 și 1997, când tehnologiile și tratamentele nu erau la fel de dezvoltate.

Studiul celor de la Universitatea Queen Mary vine ca o actualizare, la 23 ani de la începerea proiectului, și are rezultate similare cu ultimul raport oferit acum 15 ani, potrivit The Guardian.

Cercetătorii au declarat că beneficiile screeningului se observă în primii 10 ani de examinare. În cazul primului grup de studiu, au existat 83 de cazuri fatale, în timp ce grupul care a început screeningul mai târziu a înregistrat 219 de cazuri mortale.

Pe termen lung, mortalitatea celor două grupuri nu a fost foarte mare. Cu toate acestea, cercetătorul principal, prof. Stephen Duffy, a declarat că scăderea vârstei la care se încep examinările ar putea salva vieți în mod eficient.

„Aceasta este o continuare pe termen foarte lung a unui studiu care confirmă faptul că examinarea femeilor sub 50 de ani poate salva vieți. Beneficiul este văzut în mare parte în primii 10 de ani, dar reducerea mortalității persistă pe termen lung, cu o viață salvată la 1.000 femei examinate”, a declarat acesta.

„În prezent, mamografiile se fac cu echipamente mult mai sofisticate decât în anii ‘90, când a avut loc cea mai mare parte a procesului de verificare. Acest lucru poate însemna că beneficiile reale pot fi mai mari decât cele observate în acel studiu”.

Dezbaterea reînvie în atenția publicului

Alți oameni de știință rămân circumspecți.

“Există incertitudini statistice în ceea ce privește numărul de vieți salvate. În acești primi 10 ani, la fiecare 10.000 de femei participante la screening, aproximativ 16 au murit de cancer de sân. În tot acest timp, din grupul de control care nu a obținut screeningul, victimele erau în medie de 21 la 10.000”, a declarat Kevin McConway, profesor emerit de statistici aplicate la Open University.

„Aceste numere indică faptul că au fost salvate vieți. Dar ele indică, de asemenea, că moartea provocată de cancerul mamar a fost destul de rară la femeile de această vârstă”.

“Întrucât decesele cauzate de cancerul mamar în rândul femeilor tinere nu sunt frecvente, estimările privind rata de deces provocat de cancer mamar nu sunt foarte precise, în ciuda faptului că studiul a implicat 160.000 de femei”.

Într-un comentariu, Anthony B. Miller, de la Școala de sănătate publică  Dalla Lana a Universității Toronto din Canada, a declarat că procesul nu a încheiat dezbaterea asupra vârstei propice la care poate fi începută examinarea de rutină.

Studiul nu a avut un grup de control care să nu fi fost supus deloc screeningului, a subliniat el. Iar îngrijorările apar și din cauza faptului că anumite femei au fost diagnosticate greșit ca având cancer mamar.

„S-ar putea spune că screeningul mamar nu ar trebui inițiat la nici o vârstă, ci mai degrabă ar trebui ca femeile să fie încurajate încurajate să practice conștientizarea mamară, iar mamografia să fie folosită drept test de diagnostic”, a adăugat Miller.