14 mai 2020 | 12:21

Cum începi să faci cocktailuri acasă: sticlele și uneltele care îți trebuie în mixologie

FEATURE
Cum începi să faci cocktailuri acasă: sticlele și uneltele care îți trebuie în mixologie

În urmă cu câțiva ani, am scris primul meu articol dedicat pasiunii mele pentru mixologie. Între timp am mai învățat câteva lucruri din acest domeniu fascinant, dar, mai ales, am învățat să împărtășesc ceea ce știu cu alți oameni pasionați de cocktailuri.

Mixologia, bartendingul sau arta de a face cocktailuri, reprezintă un domeniu spectaculos. Mai complex decât pare la prima vedere, cu particularități care țin de gust, miros și aspect vizual, acest spectru de activități îți oferă satisfacții pe toate planurile.

Indiferent dacă abia l-ai descoperit și ți-ai făcut primele cocktailuri acasă sau te gândești că ar reprezenta ceva drăguț pentru a-ți impresiona prietenii, în acest domeniu, posibilitățile sunt nelimitate.

Poate pare descurajant la prima vedere, dar la fel ca în orice altă pasiune sau meserie, trebuie să începi de jos, de la lucrurile simple. Trebuie să înveți principii sau valori de bază, înainte să te arunci la procese complicate.

Ca să ajungi să lucrezi într-un bar, ar fi ideal să urmezi niște cursuri autorizate, să citești câteva cărți pe subiect și să petreci o lungă perioadă de timp ”furând” meseria de la cineva priceput.

Acest articol nu te va ajuta teribil în acel scop. Eventual, te va ajuta să-ți descoperi pasiunea pentru mixologie sau îți va stârni curiozitatea pentru a aprofunda subiectul. Prin aceste rânduri însă, vreau să te învăț cum să începi să faci cocktailuri acasă.

Care sunt instrumentele de care ai nevoie în prima etapă, care sunt fundamentale și pe care le poți achiziționa ulterior. Care sunt primele sticle care te ajută să execuți câteva rețete și care sunt principiile pe care trebuie să le dobândești pentru a crea unele noi, cu ce ai prin casă.

Cele mai importante unelte care îți trebuie pentru cocktailuri acasă

instrumente cocktailuri acasă

Acestea sunt doar câteva dintre instrumentele mele dedicate acestei activități deosebit de plăcute. Sunt scule pe care le-am achiziționat în timp și a căror valoare depinde în mare parte de cocktailurile pe care vrei să le faci. Unele dintre ele s-ar putea să le ai deja în casă, altele nu.

Ca referință, poate ai deja un un curățător de legume sau peeler pentru cartofi. Spălat cum trebuie, acela poate fi folosit și pentru a obține niște coji de portocale, lămâi sau lime pe care să le folosești la decorul unui cocktail. Multe mixuri necesită să iei coaja de la o portocală sau o lămâie să o presezi între degete deasupra paharului în care ai strecurat sau construit cocktailul și, în acest fel, să eliberezi uleiurile volatile din coajă.

În consecință, vei influența experiența olfactivă prin care te vei bucura de cocktail și vei de un alt nivel băuturii.

Dacă un curățător de legume s-ar putea să ai, tot vizavi de interacțiunea cu citrice, îți recomand o presă precum cea din oțel din imaginea de mai sus. Eu am achiziționat-o de pe barshaker.ro și deși pare foarte scumpă pentru ceea ce face, te ajut să te enervezi mult mai puțin. Există multe soluții pentru a scoate sucul din lămâi sau lime, dar cu această presă, juicer sau squeezer ești de zece ori mai eficient.

În plus, pentru că are 400 de grame, cu un pic de atenție, o poți folosi și pentru a sparge bucăți mari de gheață.

Un jigger, țoi sau instrument de măsurat este de asemenea fundamental în realizarea băuturilor. Deși te poți folosi de un pahar de shot cu rezultate decente, mergând de la premisa că majoritatea au 30 de mililitri, niciodată nu vei obține rezultate identice fără un jigger. Acestea sunt disponibile în foarte multe formate și dimensiuni. Cel pe care îl am eu este de la KitchenCraft, dar se pare că nu se mai găsește în România.

Ca urmare, ți-l recomand pe acesta cu gradații pentru 15, 25, 45 și 50 mililitri.

Cocktailurile sunt împărțite în două categorii, shaken (scuturate cu ajutorul unui shaker) și stirred (amestecate cu o lingură de bar și multă gheață). Deși această regulă nu este neapărat sfântă, ca referință, poți să consideri că orice cocktail care conține un sirop sau un suc de orice fel trece prin shaker.

Un cocktail care conține doar spirtoase, de cele mai multe ori, este amestecat într-un pahar de mixat cu o lingură lungă de bar, precum aceasta.

Vizavi de shakere, îți recomand să începi cu unul de tip cobbler, din trei piese, precum cel din primplan de mai sus. Acela are o strecurătoare integrată și se folosește foarte ușor. Un upgrade semnificativ, dar cu utilitate similară este modelul din două piese, precum cele două vase de cupru din fundalul imaginii. Acela este intitulat boston shaker, iar eu îl am pe acesta cu finisaj de cupru.

Se întreține un pic mai greu, dar este foarte frumos.

Dacă nu vrei să-ți mixezi băuturile într-un pahar de dimensiuni generoase pe care îl ai prin casă, îți poți cumpăra unul dedicat acestui scop. Cu o bază grea și ușor de manevrat, eu îl am pe acesta. E destul de scump și, în mod ironic, este unul dintre cele mai ieftine, dar dacă vrei să faci cocktailuri ca la carte, un astfel de pahar este util. La final, pentru a strecura conținutul dintr-un boston shaker sau pahar de mixat ai nevoie de un strecurător sau strainer.

Cele mai populare sunt hawthorne strainer și julep strainer, în ordinea importanței. Pentru că am dezvoltat de ceva timp o afinitate pentru instrumente de cupru, eu îl am pe acesta din categoria hawthorne și pe acesta pentru julep.

Ce sticle îți trebuie să te apuci de cocktailuri acasă și de ce

sticle mixologie cocktailuri acasă

Ai crede că nu prea poți să faci cocktailuri fără o sumedenie de sticle, dar realitatea nu este chiar așa. Cu doar câteva sticle, poți crea multe rețete. Descoperi ce îți place sau în ce direcție vrei să mergi cu creațiile tale, iar după aceea, investești în respectiva direcție.

Pentru a te ajuta să-ți dai seama ce îți place, în partea a treia a acestui material, voi insista pe câteva cocktailuri clasice. Până acolo însă, trebuie să ai în vedere câteva achiziții, din nou.

Până la sticle însă ai nevoie de portocale, lămâi și lime, atât pentru coajă, cât și pentru suc. Deși găsești suc de portocale pe toate drumurile, un cocktail făcut cu suc proaspăt stors are alt gust, iar dacă nu mă crezi, poți să încerci și singur. În plus, este destul de greu să găsești și costă destul de mult un suc natural 100% din fructe.

Pe lângă suc de citrice, ai nevoie de câteva siropuri. Cel mai important este siropul de zahăr. Acesta se găsește în comerț, dar ți-l poți face singur acasă, amestecând pe foc cantități egale de zahăr și apă, până când se dizolvă complet zahărul. Nu trebuie să lași să fiarbă compoziția.

Când ai obținut un sirop, îl lași să se răcească și îl pui într-o sticlă în frigider. Ar trebui să te țină fără probleme câteva săptămâni. Acesta se cheamă sirop 1:1, dar poți opta pentru un sirop 2:1, când dizolvi o cantitate dublă de zahăr în apă.

Poți crea și un sirop de miere, topind o cantitate de miere într-o cantitate identică de apă. După ce ai obținut siropul, dacă vrei, îl poți aromatiza cu diverse plante, frunze, fructe sau suc. De exemplu, când siropul este încă cald, poți pune în el la infuzat felii subțiri de ghimbir sau bucăți de scorțișoară, cuișoare, anason stelat, vanilie și nu numai. După vreo 15 – 30 de minute, strecori siropul și-l poți folosi în cocktailuri, în limonadă sau orice altceva vrei.

  • Sunt câteva sticle care te ajută să-ți începi activitatea în barul de acasă, să descoperi dacă ai o pasiune pentru mixologie și, nu în ultimul rând, să-ți bucuri papilele gustative.

Ca referință, de vreo cinci ani, eu îmi cumpăr 95% dintre sticlele pe care le am de pe afladrink.ro. Până de curând, magazinul virtual se intitula Bemag.ro, dar a trecut printr-un proces recent de rebranding. În opinia mea, s-ar putea să aibă cel mai mare portofoliu de sticle diferite pe stoc, cu livrare în 24 de ore.  Restul de 5% le achiziționez din afara țării când merg în concediu, în cazul sticlelor mai obscure sau apelez la câte un prieten care să mă ajute când vine în România.

Pentru început, ai nevoie de o sticlă de dry gin curat, asta înseamnă fără arome suplimentar. Poți începe cu un Beefeater, care este destul de comun și ușor de găsit, dar îți recomand mai degrabă un Tanqueray Export Strength, la un litru. Cu o tărie de 47,3 grade, față de standardul 40 de grade alcoolemie, iese mai frumos în evidență într-un Gin & Tonic, iar botanicele din spate se simt mai interesant într-un Negroni.

Pe partea de whiskey, ai nevoie de un bourbon american, dar îți recomand un rye whiskey, cu o bază de secară în distilatul de bază. Acesta este un pic mai picant, are niște note mai interesante.

În continuare, în proporție de 90% este whiskey-ul pe care îl cunoști, dar pare un pic mai condimentat. Cei de la Jim Beam au un rye whiskey entry level mai mult decât decent. Ca upgrade, poți face tranziția la un Bulleit Rye Whiskey. Acesta poate fi folosit într-un Old Fashioned sau Boulevardier fără emoții.

Pentru un Daiquiri, Mojito sau chiar și un Rom Old Fashioned ai nevoie de un rom alb. Poți începe cu un Bacardi Carta Blanca, dar de ceva timp, mă încântă foarte tare produsele celor de la Angostura.

Dacă vrei să faci o Margarita, ai nevoie de o tequila bună, Poți începe cu un Jose Cuervo Silver, dar dacă te simți un pic mai generos, cea mai recentă sticlă pe care mi-am cumpărat-o a fost o Tequila Reserva 1800 Silver. Aceeași rețetă clasică de Margarita necesită o variație de triplu sec, un distilat dulceag infuzat cu coji de portocale într-un alcool neutru din sfeclă de zahăr. O variantă entry-level a acestui produs găsești de la De Kuyper, dar îți recomand călduros să optezi pentru un Cointreau. Acesta din urmă este considerat clasicul triplu sec și-l găsești menționat după nume în multe rețete clasice.

În casă, ar mai fi bine să ai un Campari și două sticle de Vermouth. Acesta din urmă este un vin fortifiat, infuzat cu plante, cu o alcoolemie de 14 – 17 grade. Comparativ cu un vin obișnuit, rezistă destul de bine după ce l-ai desfăcut, dar trebuie ținut în frigider pentru a nu se oxida și a-și pierde din arome.

Pe partea de dry vermouth sau vermouth sec poți începe cu un Martini Extra Dry, dar un Noilly Prat Original Dry joacă într-o cu totul altă ligă și este menționat după nume în multe rețete. Pe partea de sweet vermouth sau vermouth dulce, din nou, poți alege un Martini Rosso, dar îți recomand cu foarte mare încredere o sticlă de Carpano Antica Formula. Cu o sticlă mată și o cutie de tablă, acesta rezistă mai bine în timp, dar dincolo de aceste detalii, are un gust mai complex, cu mai multe valențe botanice interesante. E bun.

Nu în ultimul rând, pentru multe cocktailuri, ai nevoie de Bitters.

Acestea sunt precum sarea și piperul în mâncare. Câteva picături contează mult, iar fără ele, rezultatul final este cu totul altul. Tocmai din acest motiv, se vând la sticle micuțe, de aproximativ 200 mililitri, dar o sticlă te ține câțiva ani. Pe piață, există multe bitter-uri, dar două sunt considerate clasice.

O sticlă de Angostura Bitters este atât de importantă, încât în multe cărți clasice de cocktailuri se face referire la ea doar sub formă de Bitters. Ca să faci un Old Fashioned, unul dintre cele mai vechi cocktailuri înregistrate vreodată, îți trebuie obligatoriu. câteva picături de Angostura Bitters.

Dacă ar fi să-ți mai fac o recomandare pe partea de Bitters, o sticlă de Orange Bitters este o altă investiție care merită. Cu un gust puternic de coajă de portocală, poți folosi câteva picături într-o variație de Old Fashioned, dar merge și într-un Negroni sau chiar și un Gin & Tonic.

Primele cocktailuri acasă pe care să le facicocktailuri acasă negroni

Primul cocktail pe care ar trebui să-l faci în casă este un Old Fashioned.

Creat tradițional cu bourbon sau rye whiskey, acesta poate fi construit direct într-un pahar de whiskey. Începi cu un cub de zahăr brun îmbibat cu 4-5 picături de Angostura Bitters, până vezi că și-a schimbat culoarea. Adaugi câteva picături de apă și tăbăcești bine cubul de zahăr cu o linguriță sau muddler. Adaugi 60 de mililitri de whiskey, umpli paharul cu gheață și amesteci de 20-30 de ori, până când zahărul s-a dizolvat și ai obținut un pic de diluție a tăriei whiskey-ului.

Ca alternativă, pentru că vorbim de un cocktail amestecat, îl poți realiza într-un pahar de mixat conform indicațiilor de mai sus și-l poți strecura într-un pahar curat de whiskey peste un cub mare de gheață.

Este important de reținut că această matrice folosită la Old Fashioned funcționează la fel de bine în cazul unui Rom Old Fashioned cu rom în loc whiskey, sau Cognac Old Fashioned cu cognac. Poți, de asemenea, să folosești o linguriță de sirop de zahăr în locul unui cub de zahăr, rezultatul este similar, dar rețeta originală menționează un cub. O coajă de portocală se pretează ca decor.

Negroni este cocktailul meu preferat și rețeta pe care o folosesc cel mai mult ca matriță pentru o sumedenie de variații.

La fel ca un Old Fashioned, poate fi construit într-un pahar de mixat sau direct într-un pahar clasic de whiskey, un tumbler cu baza groasă. Pentru un Negroni ai nevoie de 30 ml Gin, 30 ml Campari și 30 ml Vermouth Dulce sau Vermouth Roșu.

Amesteci conținutul cu gheață până se formează condens pe exteriorul paharului și decorezi cu coajă de portocală sau o felie de portocală. Cum am menționat mai sus, în combinație poți adăuga și două picături de Orange Bitters. Alternativa este să faci un Rum Negroni, cu rom în loc de gin.

Un rom maturat, de calitate, se pretează de minune în combinație.

O variație interesantă de Negroni este un alt cocktail classic intitulat Boulevardier. Pe lângă 30ml Campari și 30ml Vermouth, într-un Boulevardier pui însă 45ml de Whiskey American, bourbon sau rye, în rest, formatul este identic.

Apropo de whiskey, Manhattan este un alt cocktail clasic la care s-ar putea să fi văzut multe referințe în filme.

Acesta implică să amesteci într-un pahar de mixat cu multă gheață, 60ml Whiskey american cu 20ml Vermouth Dulce și 3-4 picături de Angostura Bitters. Procesul de amestecare, pe lângă faptul că generează diluție a băuturii, o răcește.

În consecință, te oprești din amestecat când simți condens pe exteriorul paharului, 15-20 de secunde, în funcție de cât de mare este gheața pe care o folosești. Personal, recomand bucăți mari pentru a preveni diluarea rapidă a băuturii.

whiskey sour cocktailuri acasă

Băuturile de tip sours sunt foarte multe, dar toate urmează un model similar. Acestea sunt băuturi shaken, amestecate în shaker cu două părți (60ml) de bătură alcoolică (gin, whiskey, rom, amaretto, etc), 30 ml suc de lămâie sau lime și 30 sau 20ml sirop de zahăr, în funcție de preferința personală și de cât de dulce este siropul de zahăr pe care îl folosești. Unii optează pentru o parte și jumătate de whiskey sau altă tărie, în loc de două.

Ca exemple, un whiskey sour clasic se face cu 60ml Bourbon, 20ml suc de lămâie, 15 ml sirop de zahăr. Se recomandă și un albuș de ou pus în shaker, dar îți recomand să folosești unul doar dacă ai ouă proaspete dintr-o sursă de încredere.

Aciditatea de la lămâie va ”găti” un pic albușul, dar mai important decât aceste detaliu este textura finală a băuturii și spuma care se formează la suprafață. Ca proces de amestecare a băturii, se recomandă zece secunde de shaking fără gheață (dry shaking) pentru emulsifierea albușului de ou și zece secunde de shaking cu gheață (wet shaking) pentru diluție și spumare. Se strecoară într-o cupă precum cea de mai sus și se poate decora cu câteva picături de Angostura Bitters.

daiquiri cocktailuri acasă

Un amaretto sour este o variație de whiskey sour care include 45 ml Amaretto, 20ml whiskey bourbon, 30 ml suc de lămâie și doar o linguriță de sirop de zahăr, pentru că amaretto este deja destul de dulce. Din nou, dacă vrei, se recomandă un albuș de ou. Faci un dry shake fără gheață în shaker, un wet shake cu gheață și strecori conținutul într-un pahar de whiskey cu gheață proaspătă.

Daiquiri este un cocktail classic și o variație de sour. Implică 60ml rom, 30ml suc de lime și 30ml sirop de zahăr. Se recomandă un rom alb de calitate, dar poți folosi și un rom negru sau maturat. Cât timp ai rom, suc de lime și îndulcitor în shaker, vorbim de un daiquiri. După shaking, se strecoară într-o cupă. Funcționează și un pahar de martini precum cel din poza de intro a acestui articol.

Unul dintre cocktailurile mele preferate este Margarita, o altă variație de sour care folosește ca agent de îndulcire siropul de agave, în locul clasicului sirop de zahăr. Pentru o Margarita, ai nevoie de 60ml Tequila Silver sau Blanco, 15ml Triplu Sec precum Cointreau, 15ml sirop de Agave și 30ml suc de lime.

Pentru că vorbim de o combinație cu sirop și suc de fructe, din nou, este nevoie de un proces de shaking pentru amestecarea ingredientelor. La final, se strecoară conținutul shakerului fie într-o cupă, fie într-un pahar de whiskey cu gheață proaspătă.

Pentru decor, poți da cu o felie de lime pe marginea paharului și să dai jumătate de pahar prin sare. Un pic de sare amplifică mult experiența băuturii.

cosmopolitan

Un ultim cocktail asupra căruia aș vrea să atrag atenția este Cosmopolitan.

A fost văzut cu ochi răi mult timp, dar este o băutură care cu siguranță merită încercată în confortul căminului. Servită în mod tradițional într-un pahar de martini, te poți bucura de ea și într-o cupă sau un pahar micuț cu baza groasă precum cel din imaginea de mai sus, dar fără gheață în pahar, pentru a opri diluția.

Pentru un Cosmopolitan ai nevoie de 45 ml Vodka Absolut Citron, 15ml Cointreau, 15ml suc de lime și 30ml suc de merișoare (Cranberry). Pentru decor poți folosi o felie de lime. Ca referință, există și rețete cu doar 10ml suc de lime, dar ca multe dintre rețetele de mai sus sau pe care le-ai mai putea găsi în cârți, după ce le-ai făcut în forma lor originală, poți umbla un pic la proporții pentru a le adapta papilelor tale gustative.

Mixologia este, în același timp, o știință cât se poate de exactă și una care îți oferă un volum semnificativ de flexibilitate. Rețetele clasice trebuie respectate și încercate în forma lor originală, curată. La fel cum spun pe pagina mea de Instagram, încerc să fiu creativ cu cocktailurile mele, respectând în același timp băuturile clasice.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele