24 ian. 2020 | 08:53

Cum i-a pus Volkswagen la treabă pe inginerii din Cluj pentru tehnologia viitorului

ACTUALITATE
Cum i-a pus Volkswagen la treabă pe inginerii din Cluj pentru tehnologia viitorului

Volkswagen e cel mai mare constructor auto al lumii. Și nu de puține ori s-a uitat spre România pentru a găsi cele mai noi tehnologii din domeniu. De această dată, a apelat la inginerii din Cluj.

O echipă de ingineri din Cluj a fost cooptată de un consorțiu condus de Volkswagen pentru a veni cu cele mai noi tehnologii în industria auto. Constructorul german a găsit acel know-how de care avea nevoie chiar în România.

Producătorul a lucrat îndeaproape cu o echipă de IT-iști de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. Așa a fost dezvoltat un sistem de percepție al unui autovehicul autonom. Cu alte cuvinte, baza viitoarelor modele despre care se crede că reprezintă viitorul industriei auto.

Ce au făcut inginerii din Cluj pentru Volkswagen

Echipa de clujeni a fost pusă la treabă în cadrul unui proiect european. E un proiect la care au participat nume importante din business și tehnologie, precum IBM și alți specialiști de la instituții de învățământ de prestigiu din Praga și Zurich.

Proiectul a fost finalizat chiar luna trecută. La final, echipa din Cluj are cu ce se lăuda: un model Volkswagen, 100% autonom, care a fost prezentat inclusiv în Germania.

„Noi am lucrat pe partea de percepție. Cu ajutorul senzorilor, am obținut reconstituirea fidelă, în timp real, a mediului din jurul mașinii, în trei dimensiuni: detecția obiectelor, statice sau dinamice, urmărirea și clasificarea lor”, a explicat prorectorul UTCN, Sergiu Nedevschi.

De ce e important modelul VW

Mulți specialiști susțin că viitorul industriei auto e reprezentat de modele electrice și autonome. Se vor impune doar producătorii care aduc cele mai noi tehnologii, cei care-și reduc costurile și reușesc să se mențină pe linia de plutire. Din acest punct de vedere, Volkswagen, grație numelui creat în industrie, are toate șansele să se impună.

Pe baza informațiilor din proiectul finalizat de echipa de IT-iști din Cluj, se pot face estimările de risc, planificarea traiectoriei și navigarea viitoarelor modele autonome. Prorectorul Universității clujene insistă că e vorba de o tehnologie mult mai sofisticată decât cea a sistemelor comune de asistență a șoferilor, fiindcă trebuie să acopere 360 de grade.

Totodată, trebuie să fie o percepție redundantă, adică mai mulți senzori să evalueze un obiect, pentru ca, în cazul în care unul greșește, ceilalți să corecteze percepția. Adică ceva de genul:

Cum arată mașina autonomă

Concret, modelul autonom Volkswagen a fost dotat cu patru camere de luat vederi, care asigură perspectiva de 360 de grade, până la o distanță de 30-40 de metri, iar o cincea cameră, „scanează” în fața mașinii, până la 100 de metri.

Aceste camere culeg și transmit așa numita „informație semantică” despre tot ce e în jur: pietoni, alte mașini, borduri sau alte obiecte care pot apărea pe traseu. Informațiilor culese de camerele de luat vederi li se adaugă cele culese de cinci sisteme de detecție LIDAR, pe bază de laser, instalate pe plafonul mașinii, și alte șase instalate la baza mașinii, precum și trei radare, în față, și alte șase, cu acoperire de 360 de grade.

istemele LIDAR de deasupra au 32 de straturi, adică scanează pe 32 de niveluri, cele de jos, patru straturi.

Toate informațiile trimise de cele trei tipuri de senzori sunt agregate și redau imaginea mediului înconjurător, în 3D. La nivel de prelucrare a acestor date intervine o inovație a UTCN, care a dezvoltat un sistem de „fuziune a datelor primare”.

„Până acum, datele erau interpretate separat, de la fiecare tip de senzor, iar fuziunea datelor avea loc la nivel de obiecte. Având așa de mulți senzori, numărul de obiecte pe care le redau este așa de mare încât interpretarea lor în timp real devenea foarte dificilă. Noi am creat un algoritm care fuzionează datele primare și creează un nor de puncte cu informație semantică”

Algoritmul de percepție dezvoltat de UTCN pentru Volkswagen unul sofisticat, având în vedere că se folosește și de inteligența artificială.