16 feb. 2020 | 14:28

Cum a reușit Samsung să marcheze, cu Galaxy Z Flip, trecerea într-o nouă eră

ACTUALITATE
Cum a reușit Samsung să marcheze, cu Galaxy Z Flip, trecerea într-o nouă eră

Samsung a furat atenția tuturor pe început de an. E primul mare producător de telefoane care a venit cu lansările de modele noi. Unul dintre ele e Galaxy Z Flip.

Se vorbește de multă vreme de faptul că viitorul industriei telefoanelor e rezervat modelelor pliabile. Samsung a avut o încercare anul trecut cu Galaxy Fold. După câteva poticneli la început de drum, lucrurile s-au așezat pe final de an. Și vânzările au fost chiar peste așteptări.

Era de așteptat, așadar, că o să urmeze și un al doilea model. A fost prezentat la începutul acestui an. Se numește Galaxy Z Flip, este mai ieftin decât predecesorul său și mulți spun că e, de fapt, startul unei revoluții în domeniu.

La început de 2020, poți cumpăra deja telefoane pliabile de la Samsung, Huawei și Motorola. Dar, în curând, le vei avea la tot pasul. La prețurile mult mai accesibile decât cele din prezent. Unde oferta e variată, prețurile sunt mai mici și consumatorii au de unde alege.

Iar asta e bine.

Viitorul e al telefoanelor pliabile și Samsung știe asta

Anul trecut, arată cifrele oficiale, s-au vândut undeva sub un milion de telefoane pliabile. A fost o perioadă în care s-a testat piața. Și, pe final de an, s-a observat că există acolo un mare spațiu de manevră. Așa că Samsung și Huawei au decis să dea tonul.

Specialiștii de la Strategy Analitics susțin că piața telefoanelor pliabile ar putea depăși 100 de milioane de unități. Sigur, nu anul acesta, ci în următorii patru-cinci ani, mai exact până în 2025. Ca să se ajungă acolo, e nevoie ca toți marii producători să meargă în direcția asta.

Unii deja au făcut-o. Samsung are în portofoliul două telefoane: Galaxy Fold și noul Galaxy Z Flip. Al doilea model e primul cu protecţie din sticlă pentru ecran și dă tonul în materie de noi tehnologii, de la clapetă până la ușurința cu care se manevrează.

Iar telefoanele pliabile au un mare avantaj: arată ca o tabletă, atunci când sunt deschise, dar ca un telefon când sunt pliate. Niște tablete pe care, practic, le iei cu tine în buzunar oriunde.

Producătorii se „pliază” după tendințe

Cum spuneam, Samsung nu e singurul producător care a decis să parieze pe modelele pliabile. Dar pare că e cel care are cel mai mare succes, deocamdată. Vitorul ar putea demonstra, probabil, că modelele pliabile se vor bucura de cea mai mare creștere.

Deocamdată, se fac cu costuri mari. De unde și prețurile ridicate. Dar situația se va schimba în următorii ani, pe măsură ce tehnologiile avansează și producătorii găsesc metode pentru a-și amortiza investițiile, vor veni și cu prețuri pentru mai toată lumea.

Printre alți producători care se pregătesc sau au trecut deja la modele pliabile se numără Motorola – cu modelul RAZR (care vine, însă, cu niște mari probleme – vezi AICI) și Huawei – care a tot amânat modelul Mate X.

Deocamdată, Apple tace pe acest subiect. Dar s-ar putea să vină cu surprize chiar anul acesta.