Cum a devenit Apple Watch un instrument de monitorizat copiii, peste noapte
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2019/02/Apple-Watch-vibration.jpg)
Apple Watch este un gadget foarte bun, dar printr-o actualizare aparent nevinovată a devenit semnificativ mai util, mai ales dacă ai copii sau persoane vârstnice în familie.
În mod tradițional, Apple Watch este menit să acompanieze un iPhone. Stai cu telefonul în buzunar și te bucur că nu mai trebuie să-l scoți dacă îți scrie un prieten un mesaj când faci de mâncare. Ridici mâna și ai toate informațiile acolo.
Din momentul în care Apple a început să ofere ceasuri inteligente cu eSIM, care pot fi înregistrate într-o rețea de telefonie cu același număr ca telefonul sau un număr diferit, devenise o chestiune de timp până când acestea să nu mai aibă nicio treabă cu un iPhone. Asta s-a întâmplat odată cu lansarea Apple Watch 3, primul cu conectivtate LTE.
Acum, odată cu lansarea watchOS 7, Apple îți face viața semnificativ mai ușoară dacă, de exemplu, vrei să-i dai un Apple Watch copilului la școală. Pe lângă faptul că te poate suna dacă are vreo urgență, tu îl poți localiza cu ușurință.
Schimbarea majoră constă, practic, în faptul că poți împerechea semnificativ mai multe ceasuri cu un singur iPhone. Din acel moment, un părinte poate administra mai ușor activitatea celor mici pe ceas. În plus, le poți impune restricții, precum persoanele pe care le pot suna. Poți primi notificări dacă își schimbă locația și nu numai.
Aceste detalii sunt revoluționare mai ales pentru părinții care nu pot să-și trimită copiii la școală cu un smartphone sau nu-și doresc să facă asta până la o anumită vârstă. Odată instalat watchOS 7, ai câștigat un volum semnificativ de confort psihologic pe care, în alte condiții, nu l-ai fi dobândit decât dacă le-ai fi cumpărat micuților un telefon inteligent.
Noul set de funcții pentru controlul mai multor dispozitive Apple Watch pot fi găsite în Family Setup, inclus în watchOS 7, disponibil deja. Este important de reținut că va funcționa doar pe Apple Watch Series 4 sau mai nou, inclusiv Apple Watch SE.