Cum a devenit Apple cel mai mare generator de locuri de muncă și totul cu un singur produs

Cum a devenit Apple cel mai mare generator de locuri de muncă și totul cu un singur produs

Compania Apple spune că aplicațiile sale iOS au creat aproximativ 300.000 de locuri de muncă în SUA începând din aprilie 2019, în efortul de adaptare al dezvoltatorilor în timpul pandemiei.

Economia aplicațiilor iOS listate în App Store a creat aproape 300.000 de noi locuri de muncă începând din luna aprilie 2019 și sprijină peste 2,1 milioane de locuri de muncă în SUA în toate cele 50 de state, a estimat Apple într-o postare pe blog care cita cercetările efectuate de think-tank-ul Progressive Policy Institute din Washington.

Majoritatea acestor locuri de muncă sunt concentrate în state de pe coasta de est și cea de vest, precum și în Texas, în timp ce Midwest se află cele mai puține, indică cnet.com.

Dezvoltatorii au fost printre puținii care au avut succes în pandemie

Aplicațiile s-au dovedit esențiale pentru adaptarea americanilor la ritmul de viață în timpul pandemiei coronavirus. Măsurile de siguranță și sănătate publică au condus oamenii către o dependență de tehnologie, fie că vorbim despre cumpărăturile online, educația de acasă sau serviciile de telesănătate.

Drept urmare, locurile de muncă ale dezvoltatorilor au rămas sustenabile chiar dacă mulți americani și-au pierdut locurile de muncă.

Apple uită de fairplay?

Apple a evidențiat numărul estimat de locuri de muncă din SUA create de sistemul său de aplicații iOS, iar anunțul său vine în perioada în care compania se luptă cu dezvoltatorul Fortnite Epic cu privire la tarifele de comisioane din App Store, care ajung până la 30%.

Companii mari precum Epic și Facebook s-au luptat cu ratele comisioanelor Apple. Jocul care a înregistrat un mega record, Fortnite de la Epic, a fost eliminat din App Store luna trecută după ce dezvoltatorul a creat un plan de plată directă care permite jucătorilor să ocolească comisionul de 30% al Apple.

Mai apoi, după ce Facebook a încercat să informeze utilizatorii platformei despre taxa impusă, Apple a blocat incursiunea.

În iulie, CEO-ul Apple, Tim Cook, a apărat politicile companiei într-o audiere a Congresului SUA.

Comisia Europeană a Concurenței a deschis o sondă antitrust pentru App Store în iunie, în urma reclamației serviciului de streaming muzical Spotify cu privire la taxele pe care Apple le percepe companiilor atunci când oamenii fac achiziții în aplicație.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Etichete: