China a trecut de la pandemie la Big Brother: cum e supravegheată în masă populația
China nu era cunoscută drept țara care să fi respectat drepturile omului nici înainte de pandemie. Numai că, după această criză, Guvernul de la Beijing pare să-și fi încordat și mai tare mușchii.
China e considerată punctul zero al pandemiei de coronavirus. Noul tip de virus a fost descoperit în Wuhan în luna decembrie și, în doar câteva luni, s-a răspândit rapid în aproape toată lumea. Acum, China susține că a depășit momentul.
Dar Guvernul de la Beijing își supraveghează și mai tare cetățenii. A profitat de această criză pentru a-și extinde controlul. Și o face mai ales cu ajutorul noilor tehnologii, de care țara comunistă nu duce lipsă.
Cum e supraveghetă în masă populația din China
China arată ca o distopie imaginată de Orwell sau Huxley. Roboții sunt cei care livrează mâncare, sunt camere de luat vederi la tot pasul (chiar mai multe decât înainte), iar cei care intră în țară sunt automat intrați în carantină. Practic, nicio mișcare nu se poate face fără știința Guvernului de la Beijing.
Poliția e prezentă la fiecare colț de stradă, iar în hotelurile în care sunt cazați cei intrați în carantină mai toată treaba e făcută de roboți. Ei sunt cei care aduc mâncarea și apa la ușa celor care vor avea voie să iasă de acolo doar după 14 zile. E metoda prin care, spun autoritățile, au reușit să țină sub control pandemia de coronavirus și să oprească răspândirea virusului.
De asemenea, sunt supravegheate intens și persoanele care încă mai sunt forțate să stea în izolare. Acestea au instalate alarme electronice silențioase la uși, astfel încât autoritățile știu în acest moment dacă cineva vrea să părăsească locuința. Așa cum se întâmpla pe vremuri în regimurile totalitare, vecinii cooperează cu Poliția și informează în cazul în care observă ceva suspect.
Într-un reportaj AFP, oamenii care au interacționat cu aceste metode susțin că le este greu să se acomodeze acestui tip de control.
”Este chiar înfricoșător cum te obișnuiești cu astfel de lucruri. În afară de cameră, chiar cred că gardienii și persoana care face curățenie m-ar denunța dacă aș ieși afară”, spune o persoană nevoită să stea în carantină.
China a înregistrat un bilanț de 82.877 de cazuri de infectare cu coronavirus și 4.633 de decese. Pe 3 mai, spre exemplu, autoritățile raportaseră doar două noi cazuri în ultimele 24 de ore.