17 apr. 2020 | 14:12

Top 10 cele mai lungi seriale din istorie: pe primul loc nu se află cine te-ai fi așteptat

ACTUALITATE
Top 10 cele mai lungi seriale din istorie: pe primul loc nu se află cine te-ai fi așteptat

Unele seriale durează doar un sezon, altele se întind pe decenii întregi. Unele dintre cele mai lungi seriale din istorie durează cât o viață de om.

Când te gândești la cele mai lungi seriale, cel mai probabil, primul care îți vine în minte este Tânăr și neliniștit. Totuși, chiar dacă, într-adevăr, acesta a fost difuzat timp de 47 de ani (și încă se află în producție), nu este cel mai lung serial difuzat vreodată.

Partea interesantă e că, deși rulează deja de decenii întregi (uneori chiar peste jumătate de secol), o parte dintre ele încă se află în producție și în prezent.

Cele mai lungi seriale din istorie

10. One Life To Live – 45 de ani  (nu se mai produce)

În „doar” 45 de ani, serialul a ajuns deja la peste 11.000 de episoade. Este, de altfel, unul dintre cele mai compacte serial din istorie.

9. The Young And The Restless / Tânăr și neliniștit – 47 de ani (încă în producție)

Deși serialul are deja aproape 12.000 de episoade, serialul încă este urmărit la televizor. Pentru a vedea toate episoadele apărute, ai avea nevoie de puțin peste 467 de zile.

8. Emmerdale – 48 de ani (încă în producție)

Serialul a început în 1972 și, în prezent, a ajuns la peste 9.000 de episoade.

7. Sesame Street – 51 de ani (încă în producție)

Unul dintre cele mai lungi seriale din istorie este unul pentru copii. După 4.500 de episoade apărute, serialul încă se mai produce.

6. Sazae-San / サザエさん – 51 de ani (încă în producție)

După mai bine de cinci decenii și 7.500 de episoade, acest anime japonez pentru copii deține recordul mondial Guinness pentru cel mai lung serial animat din toate timpurile.

5. As The World Turns – 54 de ani (nu se mai produce)

După aproape 14.000 de episoade, serialul n-a mai fost difuzat din 2010, din cauza scăderii audienței.

4. Days Of Our Lives – 55 de ani (încă în producție)

După 55 de ani și 14.000 de episoade, serialul încă se mai dă la televizor.

3. General Hospital – 57 de ani (încă în producție)

Serialul cu doctori este unul dintre cele mai lungi seriale din istorie. A fost difuzat pentru prima dată în 1963 și are deja peste 15.000 de episoade.

2. Coronation Street – 60 de ani (încă în producție)

Serialul are puțin peste 10.000 episoade. Este cea mai lungă difuzată la televizor care încă se află în producție și, în același timp, cel mai longeviv serial britanic.

1.Guiding Light – 72 de ani (nu se mai produce)

Serialul a avut, în total, 18.262 de episoade. Este cea mai lungă dramă din toate timpurile. Creatorii săi chiar au bătut un record mondial Guinness pentru asta. A fost anulat de CBS în 2009.