14 mai 2020 | 10:20

Cele mai ”amendate” județe din România: cine câștigă la contravenții în starea de urgență

ACTUALITATE
Cele mai ”amendate” județe din România: cine câștigă la contravenții în starea de urgență

În cele câteva luni de stare de urgență, agenții de poliție au fost foarte activi când vine vorba de amenzi pentru încălcarea restricțiilor de circulație. Lăsând la o parte legalitatea lor, este interesant de văzut cele mai ”amendate” județe.

În urmă cu scurt timp, ONG-ul Expert Forum a publicat o serie de grafice menite să ilustreze discrepanța dintre numărul și valoarea amenzilor în diferite colțuri din România. Valorile le poți vedea mai jos, dar nu este foarte clar dacă ne arată excesul de zel al polițiștilor din anumite regiuni ale țării sau un grad sporit de inconștiență al oamenilor de acolo.

În clasamentul județelelor din România, după valoarea amenzilor acordate, între primul și ultimul loc din top există o discrepanță de 40 de milioane de lei, conform Mediafax. Este important de reținut că valoarea maximă a amenzii pe care o putea primi o persoană în această perioadă este de 20.000 lei.

Lideri în materie de amenzi sunt cei din județul Bihor. Se află pe primul loc cu sancțiuni în valoare de 40 de milioane de lei. Pe locul al doilea, la o distanță foarte mare, sunt românii din Dolj care au primit amenzi de aproximativ 18 milioane de lei.

Cei mai calmi polițiști sau cei mai liniștiți români se pare că se regăsesc în Gorj. Pe toată raza județului, angajații MAI și MapN au dat amenzi în valoare totală de aproximativ un milion de lei.

Este important de reținut că, în urma acestei analize, județul cu cea mai mare valoare a amenzilor este departe de a fi județul cu cel mai mare număr de amenzi acordate. La acest capitol, câștigă județul Prahova cu aproximativ 11.000 de amenzi date cetățenilor. Pe același criteriu, Prahova este urmat în top de Constanța  și Iași. Chiar dacă nu este clar câte din aceste amenzi vor fi plătite sau au fost deja și câte vor fi contestate în tribunal, discrepanța între regiuni este interesantă.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele