14 dec. 2020 | 07:00

Cât de popular este Reddit, de fapt: locul în care migrează utilizatorii sătui de Facebook sau Twitter

ACTUALITATE
Cât de popular este Reddit, de fapt: locul în care migrează utilizatorii sătui de Facebook sau Twitter

Reddit este una dintre cele mai vechi platforme de socializare din mediul online și, datorită libertății de exprimare, pare să fie o alternativă din ce în ce mai atractivă pentru Facebook sau Twitter.

Utilizatorii de Reddit se grupează în jurul unor subiecte comune, formează comunități cu același interes și dezbat într-o manieră mai mult sau mai puțin agresivă o multitudine de teme. Deși era evident că este un loc foarte atractiv de pe internet, până de curând, nimeni nu știa exact câți internauți accesează site-ul, de fapt.

Răspunsul la această întrebare arzătoare a devenit public printr-un comunicat adresat Wall Street Journal. Astfel, știm că în luna octombrie 2020 au existat aproximativ 52 milioane de persoane care au intrat în fiecare zi pe Reddit. În același comunicat se menționează faptul că, într-un singur an, creșterea a fost de 44% în ceea ce privește traficul zilnic pe rețeaua de socializare.

Comparativ cu alți giganți din tech, Reddit nu este atât de relevant, dar este evident că a devenit un loc de refugiu pentru cei care s-au săturat de cenzura de pe Facebook și Twitter. Ca referință, în trimestrul trei al acestui an, Twitter a avut o medie de 187 de milioane de utilizatori zilnici, în timp ce Facebook joacă într-un cu totul alt film. Aproximativ 1,82 miliarde de oameni intră cel puțin o dată pe zi pe platforma lui Mark Zuckerberg.

Chiar și așa, fanii Reddit nu trebuie ignorați, iar gradul sporit de transparență legat de numărul utilizatorilor este o dovadă a creșterii interesului pentru platformă. În plus, conform directorului de operații din cadrul companiei, investitorii au multe motive să bage bani în Reddit, având în vedere că, până la finele anului, încasările din reclame vor crește cu 70%, în contrast cu multe afaceri grav afectate de pandemie.

Rămâne de văzut dacă măsurile adoptate de Facebook, Twitter sau Instagram vor forța migrarea unui număr și mai mare de utilizatori către Reddit.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele