25 aug. 2020 | 07:29

Camerele de supraveghere în orașele din România, noua realitate: ce spune legea

ACTUALITATE
Camerele de supraveghere în orașele din România, noua realitate: ce spune legea

Conform particularităților unei noi legi publicate deja în Monitorul Oficial, camerele de supraveghere în România își vor găsi loc în toate orașele din România, în care edilii și le doresc, fără să plătească nimic.

Deși există minusuri importante în țara noastră pe partea de infrastructură, educație sau sistem sanitar, investițiile în camere de supraveghere sunt primele pe listă. Conform unei legi adoptate de Parlament, care a intrat în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial, montarea camerelor video de supraveghere pe stâlpii de iluminat public va putea fi făcută de toate primăriile din România.

Pentru a facilita implementarea cât mai rapidă a noului proiect de supraveghere în masă, noul sistem va utiliza infrastructura existentă de distribuție a energiei electrice, potrivit unei legi publicate vineri în Monitorul Oficial. Este vorba de Legea nr. 191/2020. Aceasta prevede că primăriile pot monta camere de supraveghere, dacă respectă prevederile Legii nr. 190/2018 referitoare la modul în care pot fi prelucrate datele personale.

În momentul de față, singurele prevederi din această lege referitoare la monitorizarea video, ce trebuie respectate, sunt următoarele:

  • interesele legitime urmărite sunt temeinic justificate și prevalează asupra intereselor sau drepturilor și libertăților persoanelor vizate;
  • s-a realizat informarea prealabilă, completă și în mod explicit;
  • alte forme și modalități mai puțin intruzive pentru atingerea scopului urmărit nu și-au dovedit anterior eficiența;
  • durata de stocare a datelor cu caracter personal este proporțională cu scopul prelucrării, dar nu mai mare de 30 de zile, cu excepția situațiilor expres reglementate de lege sau a cazurilor temeinic justificate.

În mare parte, singurele limitări care țin de implementarea unui sistem de supraveghere la nivel național sunt derivate din GDPR. Mai precis, orice entitate care prelucrează date cu caracter personal, fie ea privată sau publică, trebuie să respecte prevederile Regulamentului european privind protecția datelor personale. Primăriile sunt incluse și ele pe această listă. Va fi interesant de văzut cât durează până când această lege se va materializa în mai multe colțuri ale României. Cel mai probabil, avem de așteptat până după alegerile locale.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele