Bilanțul tragic din România pentru cei cu mașini pe motorină și benzină. Cât de noi sunt, câte accidente și câți români au murit în ele

Bilanțul tragic din România pentru cei cu mașini pe motorină și benzină. Cât de noi sunt, câte accidente și câți români au murit în ele

România are, conform datelor oficiale, peste 8,7 milioane de mașini înmatriculate. Datele au fost actualizate pentru 2019 și bilanțul prezentat de Institutul Național de Statistică arată că au fost și numeroase accidente.

Conform INS, 78,1% dintre mașinile înmatriculate în România sunt deținute de persoane fizice. Vestea mai proastă e că, din numărul total de vehicule rutiere înmatriculate în circulaţie, 78,6% aveau o vechime mai mare de 10 ani.

După tipul de combustibil utilizat, 52,6% din numărul total de autoturisme au utilizat benzină, în timp ce numai 0,6% au folosit electricitate, gaz petrolier lichefiat, gaz natural sau alte surse. Dintre autocamioane, 88% au utilizat combustibilul motorină.

Câte accidente s-au produs pe teritoriul României în 2019?

Vechimea mașinilor se reflectă și în cifrele accidentelor. Astfel, potrivit INS, în 2019 s-au înregistrat 31.146 accidente de circulaţie rutieră cauzatoare de vătămări corporale.

Au fost 41.533 persoane accidentate, din care 4,5% persoane accidentate mortal. Asta înseamnă că anul trecut 1.868 de persoane au murit în accidente rutiere.

Faţă de anul 2018, numărul persoanelor accidentate mortal a scăzut cu 0,2%, în timp ce numărul accidentelor de circulaţie rutieră cauzatoare de vătămări corporale a crescut cu 3,1%, iar cel al persoanelor rănite cu 2,5%.

Ce s-a întâmplat în 2019, conform INS, e că a scăzut riscul asociat traficului rutier la un singur tip de accidente de circulaţie rutieră cauzatoare de vătămări corporale, după natura acestora şi modul în care s-au produs, respectiv numărul accidentelor între un vehicul şi un pieton a scăzut cu 3,1%. Ponderea accidentelor de circulaţie rutieră cauzatoare de vătămări corporale produse în localităţi (exclusiv autostrăzi) a fost de 82,8% din total accidente, iar ponderea persoanelor accidentate mortal sau rănite a fost de 77,9% din total persoane accidentate.

Din total persoane accidentate în accidente de circulaţie rutieră cauzatoare de vătămări corporale, în anul 2019, un număr de 25.786, respectiv 62,1%, aveau vârsta de cel puţin 30 ani. După momentul producerii, ponderi mai mari ale numărului de accidente s-au înregistrat în lunile august (11,1% din numărul total de accidente), iulie (10%) şi septembrie (9,9%). După condiţiile de luminozitate, 72% din numărul total accidente au avut loc în timpul zilei şi după starea carosabilului, 83,3% din accidente au avut loc pe carosabil uscat.

Nu în ultimul rând, dintre cei 3.844 pietoni şi conducători de vehicule rutiere aflaţi sub influenţa alcoolului care au fost implicaţi în accidente de circulaţie rutieră cauzatoare de vătămări corporale, 1.509, respectiv 39,3% au fost conducători de autoturisme.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Etichete: