12 nov. 2020 | 06:55

”Bate” Tesla și orice altceva de pe piață: BMW iX este SUV-ul electric la care ai visat

ACTUALITATE
”Bate” Tesla și orice altceva de pe piață: BMW iX este SUV-ul electric la care ai visat

După numeroase speculații pe marginea acestui subiect, BMW și-a lansat cel mai recent bolid cu propulsie electrică. Intitulat BMW iX, creația utilizează platforma proprietară iNext.

Au existat multe teasere oficiale publicate în ultimele luni, dar, pentru prima oară, vedem viitorul SUV-urilor electrice de la BMW. Creația din imaginea de mai sus a fost dezvăluită de gigantul bavarez în contextul evenimentului #NEXTGen2020. Intitulată BMW iX, aceasta reprezintă cel mai important pas în față comparativ cu popularul i3, aflat de câțiva ani în circulație.

BMW iX este un concurent serios pentru Tesla Model X și vine la pachet cu o autonomie de 480 de kilometri, în conformitate cu standardele EPA. Cele două motoare din spate oferă o putere totală de 500 de cai putere, iar rata de accelerare este mai mică de 5 secunde pentru 0-100Kmph.

Deși în 2020 accentul se pune foarte mult pe partea de asistență automatizată la condus sau pilot automat, cei de la BMW s-au ferit să facă promisiuni prea ambițioase pe această parte. Dincolo de acest detaliu, dacă arunci o privire pe interiorul mașinii, din imaginea de mai jos, este clar că interacțiunea va fi una mai relaxată, la fel ca board-ul mașinii. Ai două ecrane, unul de 12,3 inci pentru afișarea informațiilor de la bord și încă unul de 14,9 inci sensibil la atingere.

Conform celor de la BMW, în loc să fii asaltat cu funcții și butoane inutile, acestea vor ieși la iveală doar când ai nevoie de ele. Internetul va fi foarte important pentru BMW iX, bolidul electric fiind descris ca primul autoturism premium cu conectivitate 5G integrată.

BMV iX ar trebui să fie disponibilă înainte de finele anului viitor. Deși prețul nu este cunoscut în mod oficial, conform predicțiilor de pe BMW Blog, este posibil să depășească 100.000 de dolari. Valoarea cu pricina este necesară pentru a atrage atenția asupra modelelor cu care ”se bate” pe zona respectivă. Ca referință, când vine vorba de SUV-uri electric, Tesla Model X este la vârf, în timp ce Model Y și Volvo XC40 Recharge sunt modele mainstream.

bmw iX interior

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele