Banca Transilvania tocmai ce a venit cu anunțul: veste senzațională pentru românii care fac asta
Banca Transilvania a pornit o campanie prin care-și dorește să arate că e preocupată de un stil de viață sănătos. Și anunță premii pentru toți românii care fac asta.
Banca Transilvania a dat startul unei campanii prin care vrea să-i încurajeze pe oameni să facă sport. Are un parteneriat pe această zonă cu Google Fit și Apple Health, aplicațiile celor doi giganți care monitorizează metabolismul utilizatorilor. Astfel, anunță banca, utilizatorii aplicației de plăți BT Pay vor putea primi premii din partea Băncii Transilvania dacă fac sport și își monitorizează activitatea fizică prin cele două aplicații.
Anunțul Banca Transilvania: în ce constau premiile
Banca Transilvania susține că vrea să încurajeze un stil de viață sănătos. Iar premiile vin în funcție de activitatea fizică a fiecăruia.
“Facem încă un pas mare către obiectivul nostru de a fi primul super-app de payments şi banking din România. BT Pay a fost primul wallet single issuer din ţară şi şi-a păstrat pozitia pe podium prin faptul că am completat periodic aplicaţia cu noi facilităţi, inclusiv din zone complementare cu bankingul – donații, oferte şi sănătate. Fiecare dintre noi, deşi avem multe aplicaţii pe telefon, folosim zi de zi doar câteva. Acestea sunt super-apps, iar BT Pay devine una dintre ele.“ – declară Oana Ilaş, Director Executiv Management şi Dezvoltare Produse Retail Banking, Banca Transilvania
Primul premiu pentru utilizatorii BT Pay este o asigurare pentru incidente, iar etapele care trebuie parcurse sunt următoarele:
- Accesarea secţiunii Oferte-Premii în mişcare din BT Pay şi conectarea contului Google Fit sau Apple Health sau Fitbit;
- Parcurgerea a circa 10.000 de paşi/zi în perioada 5-31 octombrie a.c., ceea ce înseamnă 270.000 în total;
- Activarea ofertei după atingerea țintei de paşi;
- Realizarea de plăţi de cel puțin 100 lei cu BT Pay, Apple Pay sau Fitbit Pay în perioada campaniei.