16 sept. 2020 | 16:00

Australia va folosi drone pentru a stinge incendiile într-un timp record

ACTUALITATE
Australia va folosi drone pentru a stinge incendiile într-un timp record

Până în 2025, Australia și-a propus să dezvolte un program prin care să stingă rapid incendiile de vegetaţie, în mai puțin de o oră de la izbucnire. Pentru a face acest lucru, va folosi drone, tehnologie satelitară şi inteligenţă artificială.

Proiectul care a expus aceste obiective se numește “Fire Shield Mission” și a fost prezentat de organizaţia australiană nonprofit Minderoo Foundation, alături de ministrul Ştiinţei şi Tehnologiei din Australia, Karen Andrews.

Tehnologia: ultima soluție de salvare

Planul reprezintă o realizare deosebită pentru Australia și se va baza pe cea mai nouă tehnologie de teledetecţie pentru a depista şi răspunde rapid împotriva incendiilor de vegetaţie. În acest sens, vor fi utilizate inteligenţa artificială şi sistemul de învăţare automată pentru a identifica flăcările periculoase, iar dronele şi vehiculele autonome vor ajuta la stingerea acestora.

“Ştim că fiecare minut câştigat în detectarea unui incendiu îmbunătăţeşte eficacitatea răspunsului şi reduce potenţialul distructiv al incendiului, aşadar există o oportunitate imensă de a aplica noile tehnologii pentru această provocare”, a declarat liderul de proiect, Adrian Turner.

Acesta a avut contact direct cu experiențe neplăcute în ceea ce privește incendiile, fiind foarte aproape de a-și pierde viața anul trecut, în timp ce încerca să protejeze casa fratelui său de flăcările unui incendiu de vegetație.

“Această lucrare importantă are un potenţial revoluţionar pentru Australia. Evidenţiază puterea colaborării şi ceea ce poate fi realizat printr-o viziune îndrăzneaţă”, a spus Andrews.

Fundaţia colaborează cu peste 50 de parteneri din întreaga comunitate, servicii de urgenţă, industrie, guvern şi cercetare pentru a crea proiectul şi a începe implementarea concretă a planului.

Până în prezent, fundaţia a strâns 50 de milioane de dolari australieni, adică undeva la 37 de milioane de dolari americani, pentru acest program şi îşi propune să atragă finanţare în numerar şi echipamente în valoare de aproximativ 500 de milioane de dolari.

Incendiile de vegetaţie care au devastat zone din Australia în 2019-2020 au provocat decesul a 33 de persoane şi numeroase animale, au distrus peste 3.000 de locuinţe şi peste 17 milioane de hectare de teren. Cumulat, în ultimii 20 de ani, incendiile au provocat daune de peste 120 de miliarde de dolari în Australia.