Austeritatea din 2021, subiect de campanie: ce se întâmplă cu banii românilor, conform PNL și PSD

Austeritatea din 2021, subiect de campanie: ce se întâmplă cu banii românilor, conform PNL și PSD

Campania electorală pentru alegerile parlamentare de luna viitoare se anunță a fi una foarte agresivă, cu mesaje contradictorii din partea PSD și PNL, principalele partide de guvernământ.

În contextul pandemiei de coronavirus, majoritatea experților economici sunt de părere că 2021 va fi un an foarte dificil pentru economia mondială. În acest context, guvernele se arată nevoite să aducă bani la buget cu măsuri mai mult sau mai puțin agresive.

Oficialii PSD, în frunte cu liderul Marcel Ciolacu, sunt de părere că PNL va transforma anul viitor într-unul de austeritate cruntă pentru poporul român, cu o creștere semnificativă a taxelor, salarii și pensii mici. De partea cealaltă a baricadei, oficialii din Guvernul Orban sunt cât se poate de opimiști în ceea ce privește anul viitor.

Premierul Ludovic Orban a oferit asigurări într-un interviu acordat celor de la Europa Liberă că proiectul de buget pe 2021 nu implică, sub nicio formă, măriri de taxe și impozite pentru suplimentarea bugetului de stat, cum vehiculează PSD-iștii. 

„Aceasta este soluția liberală și garantează o revenire puternică a economiei”, a spus ministrul de Finanțe, Florin Cîțu, după ce a anunțat recent investiții publice, pentru primele zece luni ale anului 2021, de 35,4 miliarde de lei, cu 8,6 miliarde de lei mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut și mai mult decât valoarea investițiilor din 2016, 2017 sau 2018. În același context, ministrul Finanțelor a atras atenția că, în ciuda dificultăților create de pandemie, Guvernul a reușit să finanțeze și deficitul bugetar într-o manieră „mult mai ieftină decât PSD”.

În atacurile lui Marcel Ciolacu la adresa Guvernului, fără dovezi clare în acest sens, a spus că liberalii mint. Vor să majoreze taxele și impozitele, să facă un împrumut la Fondul Monetar Internațional. ”Mint că nu vor creşte impozitele şi taxele, deşi, pe ascuns, lucrează de zor la simulări pentru a creşte TVA-ul”, a spus liderul PSD. ”În ultima lunā de guvernare, Orban pustiește economia si îi sărăceste pe oameni. Face calcule cu cat să majoreze TVA-ul, deși majorarea TVA îi afectează direct pe românii cu venituri mici și medii”, a pulsat Gabriela Firea pe aceeași placă.

În final, cel mai probabil, adevărul îl vom afla după alegerile de luna viitoare.

Citește și: