Atenție la măștile vândute pe internet: cum riști să-ți iei țeapă de la escroci
De la începutul pandemiei, cererea pentru măști de protecție a crescut puternic, lucru evident în contextul recomandărilor făcute de specialiști. Numai că pe fir au intrat și escrocii.
Măștile de protecție sunt la mare căutare în această perioadă în România, dar și-n alte țări afectate de pandemie. Numai că pe fir au intrat și escrocii, care vor să profite de pe urma celor naivi.
Polițiștii din Giurgiu au descins la nouă adrese din Călărași și Ilfov, la persoane acuzate de înșelăciune, după ce ar fi postat anunțuri că vând măști de protecție, dar în coletele expediate au pus role de hârtie igienică. Zeci de persoane au fost păcălite în acest fel.
Cum îți iei țeapă cu măștile vândute pe internet
Poliția spune despre cei vizați că „există date și indicii că începând cu data de 16.03.2020 au indus în eroare un număr semnificativ de persoane de pe teritoriul național, profitând de instituirea stării de urgență generată de pandemia COVID- 19”.
Metoda era una extrem de simplă și, din câte se pare, a funcționat. Aproape 90 de persoane au fost înșelate în acest fel. Suspecții au postat pe rețelele de socializare anunțuri de vânzare, însoțite de fotografii cu măști medicinale, însă în realitate au expediat prin intermediul unor firme de curierat role de hârtie igienică, cu plata la momentul ridicării coletelor. Au fost identificate 89 de persoane vătămate.
Din cercetări a mai rezultat că, prin intermediul acelorași anunțuri, suspecții au vândut tutun tocat, rezultat în urma prelucrării prin fierbere, adăugare de arome și mărunțire. Opt persoane urmează să fie duse la audieri în acest caz.
E foarte important să fii atent de unde-ți cumperi măști în această perioadă. Asta și pentru că în farmacii sau magazine specializate au apărut produse care nu ar fi conforme, după cum susținea un document intern al ANPC. Potrivit acestuia, 90% dintre măștile de protecție ar fi neconforme.