Articolele de pe Wikipedia, editate de ”roboți”: la ce ajută inteligența artificială
Inteligența artificială a devenit din ce în ce mai bună la redactarea de articole. Performanța sa a devenit atât de spectaculoasă, încât a ajuns să fie responsabilă de actualizarea Wikipedia.
La bază, Wikipedia este un efort voluntar din partea unei comunități foarte mari de editori. Pentru că a greși e omenesc, nici articolele de pe cea mai mare enciclopedie online nu sunt perfecte de fiecare dată sau încărcate cu date de actualitate. Editorii umani au și ei niște limitări.
Pentru a complet efortul uman, au existat dintotdeauna boți. Activitatea lor era însă limitată la actualizarea unor articole la un nou model și contracararea actelor de vandalism. Acestea din urmă sunt numeroase pe Wikipedia.
Cu scopul de a îmbunătăți semnificativ ritmul în care sunt actualizate articolele de pe Wiki, cercetătorii de la MIT au creat o soluție mai deșteaptă și, în mod surprinzător, mai elegantă. Este vorba de un mecanism de inteligență artificială care rescrie în mod automat propoziții din articole care nu mai sunt de actualitate. Partea ”elegantă” constă în păstrarea tonului uman. Cu alte cuvinte, când vei citi, nu-ți vei da seama că se află un robot în spatele unor fraze.
Noul algoritm este atât de eficient și de util încât poate face diferența în timp real între propoziții mai vechi din articole care provin dintr-o sursă sigură și unele care sunt de actualitate, bazate pe fapte reale. În cazul în care întâmpină contradicții între fraze dintr-un articol, face o alegere avizată între propozițiile care trebuie șterse sau cuvintele care ar trebui înlocuite.
Același mecanism creat de MIT va facilita verificarea acurateții știrilor și eliminarea de informații bazate pe știri false. În plus, va face o treabă mai bună în eliminarea subiectivismului din anumite fraze. Momentan, AI-ul mai întâmpină mici probleme pe partea gramatică și acuratețe a formulărilor, dar nu ar trebui să dureze să dureze prea mult până când este lăsat ”singur” pe site.