05 mai 2020 | 11:14

Aplicația care te urmărește și calculează cât de mult riști să te infectezi

ACTUALITATE
Aplicația care te urmărește și calculează cât de mult riști să te infectezi

Cercetătorii încearcă să dezvolte aplicația care te va ajuta să vezi cât de mare este, de fapt, pentru tine riscul de infectare cu noul virus.

Experți din cadrul a trei universității prestigioase din Statele Unite ( University of Southern California, Emory University și University of Texas Health Science Center) colaboreaz acum pentru dezvoltarea unei astfel de aplicații. Este vorba, de fapt, despre un sistem care ar accesa locația utilizatorilor în timp real pentru a putea urmări persoanele infectate și contacții acestora. Implică identificarea celor care au fost în contact cu persoanele infectate pentru a ajuta la limitarea răspândirii virusului.

Proiectul ar folosi datele colectate pentru a calcula un soi de scor de credit al riscului de infecție cu noul coronavirus. Astfel, fiecare persoană va primi un scor, care îi arată cât de mare este riscul să se infecteze. În continuare, acesta va fi utilizat și la calcularea unui scor total de risc pentru locațiile pe care le frecventezi. De exemplu, aplicația îți va arăta cât de mare e riscul de infecție la magazinul alimentar din cartierul în care locuiești.

Face parte din National Science Foundation Rapid Response Research, un premiu creat special pentru situații de criză precum pandemia cu care ne confruntăm în prezent. În total, vorbim despre o finanțare de puțin peste 150.000 de dolari. Cercetătorii au început să lucreze oficial la aplicație pe 1 mai și spun că sper ca aceasta să fie gata până în august.

Aplicația va fi utilă pentru limitarea răspândirii virusului

Cercetătorii care lucrează la aplicație dau un exemplu concret, pentru a înțelege cât de util va fi sistemul. Să presupunem următoarea situație:

  1. Maria îl infectează pe Geroge.
  2. George e acum infectat, însă își continuă viața obișnuită pentru că este pre-simptomatic.
  3. Geroge intră în contact cu Adrian trei zile mai târziu.
  4. Adrian este alertat după o perioadă lungă de timp, după ce George dezvoltă simptome, este testat și devine un caz confirmat.

Aplicația la care lucrează cercetătorii ar putea face lucrurile diferit. În schimb, aceasta ar fi putut stoca întreaga traiectorie a Mariei, a lui George și a lui Adrian și i-ar fi informat imediat pe cei doi, după ce Maria ar fi devenit un caz confirmat de COVID-19.

Un raport recent arată că SARS-CoV-2 se răspândește „prea repede pentru a putea fi ținut sub control prin urmărirea manuală a contacților. Totuși, raportul menționeză că epidemie ar putea fi controlată dacă acest proces ar fi mai rapid, mai eficient și s-a întâmplat la scară mai mare. Acest lucru va fi posibil folosind metode digitale precum această aplicație.