Anunțul zilei de la Banca Transilvania. Toți clienții trebuie să afle urgent

Anunțul zilei de la Banca Transilvania. Toți clienții trebuie să afle urgent

Banca Transilvania are o atenționare pentru toți clienții săi din toată țara. Această veste afectează toți clienții băncii astăzi și mâine.

Conform celor de la Banca Transilvania, în zilele de 30 noiembrie și 1 decembrie toate unitățile din țara noastră vor fi închise, astăzi fiind sărbătorit Sfântul Andrei, iar mâine este Ziua Națională a României, ambele zile fiind zile legale libere.

BT merge pe același trend precum oricare dintre toate celelalte bănci din țara noastră, care au sucursalele din țară închise. Excepție fac cele care se află în centrele comerciale din toată țara.

Banca Transilvania va reveni cu programul unităților la normal după data de 1 decembrie

Banca transmite astfel că unitățile din centrele comerciale vor rămâne deschise în intervalul 12:00 – 18:00 pentru românii care au nevoie de serviciile băncii. Programul lor este mult redus în comparație cu cel pe care îl aveau în mod normal.

BT are deschise liniile de contact telefonic pentru toți cei care au nevoie de consultanță, dar nu pot să meargă într-o locație fizică, deci se pot folosi de acest serviciu.

BT a venit, de asemenea, recent, cu un anunț nemaipomenit pe final de lună. Zeci de mii de români au așteptat vestea aceasta toată toamna.

Banca a anunțat că face primele plăţi pentru microîntreprinderile, PFA-urile şi ONG-urile din programul de microgranturi pentru capital de lucru. Data limitată pe care a dat-o Banca Transilvania a fost finalul săptămânii trecute.

Vorbim aici de 31.250 de firme din cele 51.500 înscrise în programul de microgranturi, Măsura 1 şi 2. Reprezintă circa 60% din total și sunt entitățile care au ales Banca Transilvania pentru acest program.

Banca a alocat resurse pentru a asigura derularea rapidă a programului, iar banii vor ajunge cât mai repede la antreprenorii eligibili. În perioada următoare, banca va lua legătura cu firmele beneficiare pentru deschidere de cont şi activarea produselor şi serviciilor Băncii Transilvania.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: