Anunțul Renault despre Dacia Sandero: cum vrea să uiți de mașina electrică

Anunțul Renault despre Dacia Sandero: cum vrea să uiți de mașina electrică
10:51 23.01.2020

Renault a spus că, deocamdată, nu are niciun plan pentru Dacia electrică. Astfel, în următorii doi până la patru ani n-ar trebui să speri. Totuși, vor fi modele noi. Sandero e unul dintre ele, acum anunțat cu motor nou.

După Dacia Duster pe GPL, Renault promite și o Dacia Sandero pe GPL. Totodată, și versiunea Stepway va beneficia de un motor similar. Acesta e alimentat atât cu benzină, cât și cu GPL. Motorul pe care Renault îl folosește este un TCe 100 ECO-G.

Cât costă Dacia Sandero pe GPL

  • Sandero Essential: 11.190 euro
  • Sandero Confort: 12.290 euro
  • Sandero Stepway: 13.390 euro

Renault încearcă atât cu Duster, cât și cu Sandero să se încadreze în limitele impuse de UE pentru poluare. Astfel, producătorii auto trebuie să vină cu alternative la motoarele clasice – benzină și motorină. Cea mai ieftină soluție, pentru Dacia cel puțin, e motorul GPL.

Pe Duster, de exemplu, un motor și cu benzină, și pe GPL are un avantaj imens. Mașina este dotată cu un comutator între benzină și GPL, astfel că poți alimenta ambele rezervoare și asta îți oferă suficient combustibil cât pentru 1.000 de kilometri. Vestea și mai bună e că mașina poate fi parcată aproape peste tot datorită sistemelor de siguranță instalate din fabrică. Și lucrurile vor fi menținute la Sandero, chiar dacă distanța nu va fi la fel de mare.

Când poți spera la o mașină românească electrică?

Recent, Renault a spulberat visul românilor să vadă o Dacia electrică anul acesta. În ciuda informațiilor apărute în presa franceză la finalul anului trecut, Uwe Hochgeschurtz, directorul Renault Group în Germania, susține că în niciun caz mașina aceea nu va fi vândută sub marca Dacia.

Hochgeschurtz a spus însă că e mai probabil să vedem mai multe mașini pe GPL. Apoi, în mai puțin de doi ani ar trebui să vedem și-o mașină hibrid, eventual după ce Renault lansează o versiune electrică a Kwid. În orice caz, deocamdată, miza Renault e pe menținerea prețului mic pe mașini fabricate în România.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Sursa: Autonews