27 nov. 2020 | 16:15

Anunțul Kaufland care vizează toți românii: ce gest a putut să facă în pandemie

CHESTII
Anunțul Kaufland care vizează toți românii: ce gest a putut să facă în pandemie

Kaufland intervine pentru a-i sprijini pe producătorii loviți de pandemie. Anunțul a fost făcut acum.

Kaufland a decis să intervină pentru a-i ajuta pe producătorii mici de legume și fructe care nu-și mai pot vinde marfa în piețele închise. Compania a anunțat acum că oferă spații de vânzare în toată țara. Totul pentru a-i găzdui pe producătorii locali mici de legume fructe care întâmpină dificultăți în comercializarea mărfii în această perioadă.

Există, însă, unele condiții, dar ce e cert e că toate cele 135 de magazine din țară vor găzdui producătorii români, idee apărută după ce piețele au fost închise.

Kaufland pune umărul în pandemie

“Compania înțelege nevoia de a susține micii producători locali de legume fructe afectați de necesitatea de a oferi măsuri sporite de siguranță, esențiale în contextul actual, sau de temperaturile scăzute de afară, și lansează astfel o invitație către aceștia de a utiliza suprafețele de vânzare din cadrul tuturor celor 135 de magazine Kaufland din întreaga țară”, arată Kaufland.

Astfel, din 8 decembrie și pe tot parcusul lunii, Kaufland oferă micilor producători interesați suprafață de vânzare în magazine, pentru a fi alături de ei în eforturile de a depăși mai ușor această perioadă.

“Producătorii interesați sunt invitați să se înscrie în demers printr-un e-mail la office@kaufland.ro, iar Kaufland îi va găzdui, oferindu-le spațiu de vânzare în magazin și sisteme comerciale moderne. Demersul vizează producătorii mici de legume fructe din toate județele țării, iar colaborările se vor face la nivel regional”, arată compania.

Iată și condițiile pe care trebuie să le îndeplinească micii producători:

  • Să aibă atestat de producător agricol
  • Să aibă PFA sau să fie întreprindere individuală sau familială
  • Să poată emite facturi la zi, cu plata la 3 zile
  • Să respecte legislația în domeniul siguranței alimentare și la livrarea produselor în depozitul Kaufland să poată pune la dispoziție: declarație de conformitate, aviz de livrare, buletin de analize pentru articole bio (acolo unde este cazul);
  • Să aibă autorizație sanitar veterinară ANSVSA (Ord. 111/2008) și certificare a depozitului (acolo unde este cazul);

Kaufland insistă că va asigura plata rapidă, la 3 zile, în loc de 7 zile termenul de plată standard, pentru producătorii mari de legume fructe.