Anunț important pentru șoferi: de ce trebuie să te grăbești cu efectuarea ITP
Parlamentul a trecut un proiect care-i privește pe toți șoferii. Se schimbă regulile la efectuarea ITP și ar fi bine să știi despre ce e vorba.
ITP înseamnă Inspecția Tehnică Periodică și se efectuează la fiecare doi ani în cazul mașinilor mai noi de zece ani și anual pentru fiecare mașină mai veche de un deceniu. Dacă ești prins în trafic fără ITP, primești o amendă consistentă, dar nici nu mai ai voie să muți mașina de acolo decât pe platformă.
Acum, parlamentarii au modificat și legea referitoare la cât poate sta o mașină fără ITP în parcările publice. Perioada a fost redusă la jumătate, iar șoferii trebuie să facă rapid dovada achitării amenzilor și a efectuării ITP-ului.
Reguli noi la ITP: ce trebuie să știe șoferii
Până acum, perioada în care autovehiculele puteau rămâne neutilizate în parcările publice era de un an. Aceasta a fost, însă, redusă la jumătate – adică la 6 luni. Proiectul care modifică legea a trecut de Camera Deputaților, for decizional, și merge la promulgare la președintele Iohannis.
Cei care au venit cu ideea sunt parlamentarii USR, care arată că aplicarea Legii nr.421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe domeniului public sau privat al statului este îngreunată în prezent de neclarități ale legii sau dificultăți de aplicare a acesteia. De fapt, proiectul a apărut în contextul în care sunt proprietari care nu utilizează vehiculele perioade indelungate, chiar și ani de zile.
Nu doresc să rezolve problema și declară că vehiculul nu este abandonat, nedorind să renunțe, deși, de cele mai multe ori, acesta nu poate fi pus în circulație, ocupă spațiu în parcări sau pe străzi și creează astfel obstacole în traficul rutier și pietonal.
Mai mult, susțineau inițiatorii de la USR, există proprietari care susțin că au taxele auto achitate și consideră ca au și dreptul să țină vehiculul parcat pe domeniul public, chiar dacă acesta se află într-o stare avansată de degradare. Totodată, în cazul vehiculelor cu numere străine, proprietarii nu pot fi identificați, iar vehiculele respective rămân în continuare pe domeniul public. Nu în ultimul rând, există vehicule ai căror proprietari au adresa de domiciliu în alte localități și la aceștia nu ajung prin poștă somațiile sau dispozițiile cu privire la ridicarea autovehicului de pe spațiul public.
”Din cauza acestor lacune legislative, în foarte multe orașe din România rămân mii de vehicule abandonate care ocupă spații de parcare ce ar putea fi folosite de alte vehicule ce participă activ la mobilitatea cetățenilor. De exemplu, doar în București se află aproximativ 3.000 de mașini abandonate identificate, dar încă neridicate de autorități din varii motive (…).
Există multe orașe din România în care sute de mașini zac abandonate pe trotuare sau în parcările publice. Majoritatea sunt mașini vechi, iar decizia era la mâna autorităților locale. Acum, a fost mutată la centru.