14 oct. 2020 | 11:00

Amazon începe ”să plătească” pentru tratamentul inuman ala angajaților: greve masive în Germania

ACTUALITATE
Amazon începe ”să plătească” pentru tratamentul inuman ala angajaților: greve masive în Germania

În timp ce Amazon a organizat cel mai mare eveniment anual de reduceri, angajați din Germania au organizat o grevă spontană la șapte depozite din teritoriu.

Munca la Amazon a devenit în ultimii ani o referință terifiantă, cu riscuri masive și plăți infime. Din păcate, muncitorii au foarte puține șanse pentru a riposta. Li se interzice crearea unui sindicat, iar dacă unul sau doi angajați pun bazele unui protest, aceia sunt concediați imediat, iar imaginea lor este distrusă pe rețele de socializare și la TV.

Cu toate acestea, sindicatul german Verdi a declanşat marţi o grevă la şapte depozite Amazon din Germania. Mutarea coincide la nivel global cu „Prime Day”, unul dintre cele mai importante evenimente comerciale desfăşurate de gigantul american, potrivit Mediafax care citează Reuters.

Conform anunțului din partea sindicatului Verdi, este organizată o grevă de două zile. Aceasta face parte din lupta angajaților cu Amazon pentru salarii mai bune și condiții mai civilizate de muncă în depozitele nemțești. Deși problemele sesizate sunt la nivel global în Amazon, doar nemții au avut curaj să se arunce la astfel de manifestații.

Unul dintre motivele protestului are legătură cu bonusurile de coronavirus, cu care Amazon se lăuda încă din luna martie. Pandemia nu a plecat însă nicăieri, iar acele bonusuri au fost eliminate în mai.

Un comunicat oficial pe marginea subiectului nu a întârziat să apară. Un purtător de cuvânt al Amazon a explicat că majoritatea angajaţilor continuă să lucreze în mod normal, în ciuda grevei şi a susţinut că gigantul oferă „salarii excelente”, cu beneficii şi condiţii de lucru comparabile cu alţi angajatori importanţi.

Primele proteste organizat de Verdi la adresa Amazon au avut loc în 2013, iar condițiile nu s-au îmbunătățit semnificativ în ultimii 7 ani. Cel mai recent protest a avut loc în iunie, când mai mulți angajați din centrele de logistică au fost infectați cu noul coronavirus. Ca referință, piața Amazon din Germania este a doua după Statele Unite ale Americii, din prisma profitabilității și cifrei de vânzări.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele