04 nov. 2020 | 10:18

Alertă pentru toți șoferii: se ridică mașinile. Legea tocmai a fost votată. Greșeala care te costă enorm

AUTO
Alertă pentru toți șoferii: se ridică mașinile. Legea tocmai a fost votată. Greșeala care te costă enorm

O lege proaspăt votată în Parlament presupune că mașinile pot fi ridicate și de poliția locală. E foarte important ca milioanele de șoferi să știe unde anume se aplică legea, astfel încât să nu greșească și să aibă de plătit.

Potrivit legii adoptate pe 3 noiembrie, instituţiile şi persoanele fizice şi juridice au obligaţia să nu ocupe domeniul public cu vehicule în afara spaţiilor marcate expres de administratorul domeniului public.

În cazul în care faci o așa greșeală și parchezi în alte locuri decât drumul public, poliţia locală poate dispune măsura ridicării vehiculului. Ridicarea vehiculelor constituie serviciu public şi se realizează pe durata a 24 de ore.

Mai mult, ridicarea vehiculului nu se dispune sau, dacă a fost dispusă, nu se pune în executare sau încetează, în cazul în care în vehicul este vizibilă prezenţa unor persoane, conform StirileProTV. Șoferul este direct răspunzător în situaţia în care prezenţa unor persoane fizice şi juridice în vehicul nu este vizibilă cu ocazia dispunerii sau punerii în executare a măsurii.

Cum decurge ridicarea mașinilor

Ridicarea mașinii se dispune, în scris, prin dispoziţie de ridicare. Aceasta trebuie să cuprindă cel puţin informaţiile privind data, ora şi locul ridicării vehiculului, gradul profesional, numele şi prenumele poliţistului local care poate dispune măsura. Totodată, nu trebuie să lipsească unitatea din care acesta face parte, indicarea expresă a temeiului juridic referitor la norma încălcată, dar și menţiuni privind înregistrarea foto sau video a staţionării vehiculului, menţiuni privind avarii vizibile pe vehicul, date privind numărul de înmatriculare/înregistrare şi marca vehiculului.

Merită reținut că transportul la locul de depozitare nu se mai execută dacă, până la iniţierea acestuia, proprietarul sau utilizatorul vehiculului ridicat se prezintă la locul ridicării şi este de acord cu suportarea cheltuielilor efectuate, respectiv contravaloarea operaţiunii de ridicare.

Nu în ultimul rând, în cel mai rău caz, dacă mașina ți-e ridicată, o primești înapoi după ce faci dovada achitării tarifului aferent operaţiunilor efectuate, în baza documentelor care atestă proprietatea ori deţinerea legală a acestuia.

Programul de restituire a vehiculelor depozitate în spaţiile special amenajate se asigură prin serviciu continuu, pe durata a 24 de ore, mai prevede proiectul.