Acesta e noul telefon Huawei: ce specificații ar avea cel mai bun Huawei P40
Seria Huawei P40 urmează să fie prezentată pe 26 martie. Cel mai probabil va fi printr-un eveniment online. Până atunci, avem cele mai bune imagini cu telefonul. Huawei P40 Lite e deja dezvăluit. Urmează P40 și P40 Pro (sau P40 Pro Premium).
Fără îndoială, Huawei P40 Pro (Premium) va avea un sistem foarte bun de camere foto. În egală măsură, nu va avea serviciile Google. Altfel, P40 va fi un telefon de mijloc între versiunea Lite și cea premium. Și telefonul e vehiculat cu numele P40 Pro Premium, deoarece compania ar trece la un nume care să sublinieze mai bine ideea că are cele mai bune specificații.
La ce specificații te poți aștepta de la cel mai bun Huawei P40
În aproape o săptămână vom avea toate detaliile finale. Până atunci, Huawei P40 Pro e vehiculat cu un hardware impresionant. Un ecran de 6,5 sau 6,7 inci, Quad HD+ și 120 Hz rată de refresh, cel puțin 8 GB memorie RAM (nu-i exclusă o versiune 5G cu 12 GB RAM) și spațiu de stocare de la 128 GB.
După cum vezi din imaginile de mai jos, telefonul ar avea camerele foto pentru selfie în stânga ecranului. Spre deosebire de P30 Pro, care a avut o cameră fix pe centru. Modelul de acum e similar cu ce-a făcut Samsung în 2019 cu seria Galaxy S10.
Camerele de pe spate ar fi acestea: 40 MP (ultrawide), 52 MP (wide), senzor 3D ToF și camera de tip periscop cu zoom optic 5x. P40 Pro Premium ar avea un senzor mai bun pentru camera cu zoom mare.
De cealaltă parte, Huawei P40 ar avea un ecran de 6,2 inci și următorul sistem pentru foto-video: 40 MP (ultrawide), 52 MP (wide) și 8 MP (telefoto).
Ambele telefoane vor rula Android 10 cu interfața EMUI 10. Astfel, ai dark mode, AppGallery pentru aplicații și câteva ajustări pentru noul telefon. Ca procesor, cel mai bun ar folosi Kirin 990.