Acest robot te-ar putea servi la terasă și-n România, ca să păstrezi distanțarea socială

Acest robot te-ar putea servi la terasă și-n România, ca să păstrezi distanțarea socială
Ciprian Ioana
Ciprian Ioana
08:25 27.05.2020

Distanțare socială – a fost cuvântul de ordine în perioada restricțiilor și va rămâne drept recomandare pentru multă vreme. Pentru ca terasele și restaurantele să poată fi deschise în condiții de siguranță, patronii ar putea apela la roboți.

Se tot vorbește de ceva vreme despre „noua normalitate”. Asta înseamnă că, până când nu se va găsi un vaccin împotriva noului virus, nimic nu va mai fi la fel ca înainte. E important să păstrezi regulile de distanțare socială, iar ieșitul la restaurant sau terasă nu va mai fi la fel.

În acest context, patronii care vor, pe bună dreptate, să-și redeschidă afacerile se gândes la soluții pentru ca interacțiunea umană să fie pe cât posibil limitată. Iar soluția ar putea veni de la roboți, așa cum a făcut o cafenea din Coreea de Sud.

Aceasta a venit cu un robot care servește băutura la masă, iar singura interacțiune e între cei care oricum se cunosc și ies împreună la masă.

Acet robot te-ar putea servi la terasă și-n România

O cafenea din orașul sud-coreean Daejeon folosește un robot pe post de ospătar. Acesta servește băuturile la mese și, astfel, clienții nu intră deloc în contat cu personalul unității. Practic, comanda se preia prin intermediul unui tablete și apoi băutura dorită e servită de robot direct la masă.

E soluția găsită pentru a respecta distanțarea socială și ar putea fi parte din „noua normalitate” în toate locaurile odată cu ridicarea restricțiilor. Inclusiv în România, dacă există patroni care consideră că așa ceva este foarte util. În plus, se elimină și din costurile cu personalul.

Astfel de măsuri la care nimeni nu s-ar fi gândit au apărut deja și prin țări din Europa. Ia drept exemplu acest restaurant din Olanda, care a găsit soluția pentru ca oamenii să respecte distanțarea socială. Au fost montate niște separeuri din sticlă, tocmai pentru ca mesele să fie separate și clienții să nu interacționeze unii cu alții.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI