24 nov. 2020 | 11:00

Acest obiect misterios a fost descoperit în mijlocul pustietății. Care i-ar fi originile și cum a ajuns pe Pământ

ACTUALITATE
Acest obiect misterios a fost descoperit în mijlocul pustietății. Care i-ar fi originile și cum a ajuns pe Pământ

O echipă de biologi a descoperit un bizar monolit metalic în sălbăticia din Utah. Și nu au nicio idee de unde a venit.

„Unul dintre biologi este cel care a văzut obiectul ciudat și s-a întâmplat să zburăm chiar pe deasupra lui, în deșertul din Utah”, a declarat pilotul Bret Hutchings, care a zburat cu un elicopter prin zonă. „Survolam zona, când colegul meu a strigat „Wow! Stai! Întoarce-te, întoarce-te! E ceva acolo!”, a adăugat el. Atunci, ne-am întors și am decis că trebuie să inspectăm obiectul dubios.

De unde provine acest monolit suspect

Înălțimea lui e de 3-4 metri, iar monolitul strălucitor s-a remarcat imediat în peisajul natural. Referința evidentă, desigur, la care te gândești imediat este filmul din 1968 “2001: A Space Odyssey”, care implică o serie de monoliți așezați în sistemul solar de extratereștri, în timpul preistoriei.

„Am glumit între noi că, dacă unul dintre noi dispare brusc, atunci celălalt fuge imediat pentru viața lui”, a spus Hutchings. Încă nu este clar ce caută obiectul metalic neobișnuit la câțiva kilometri distanță de civilizație.

Cea mai bună presupunere a pilotului cu privire la ceea ce ar putea fi a fost că a venit de la „vreun artist new wave sau cineva care era un mare fan al filmului din 1968”. Oricum, de pe orice planetă ar fi venit, e illegal să plasezi un asemenea obiect pe teren public, fără autorizație, conform Departamentului de Sănătate Publică din Utah, într-un comunicat.

Astfel, o misiune de rutină pentru a supraveghea fauna locală deasupra zonei deșertice din Utah s-a transformat într-o scenă parcă desprinsă din filmele SF. Deși glumele cu extratereștri au fost nelipsite în rândul biologilor, se pare că obiectul este doar o operă de artă, asupra căreia va fi începută o investigație suplimentară.

Exact asta ar mai fi lipsit anul acesta. Extratereștri pe Pământ în 2020.