Aceasta e cea mai ciudată scuză pentru a scăpa de închisoare. Și a funcționat
Oricine a văzut Matrix minte dacă spune că nu s-a gândit dacă lumea este de fapt reală sau o simplă simulare. Având în vedere situația dificilă a planetei chiar acum, este o idee care, cu mare probabilitate, a trecut prin mintea oamenilor. Unii s-au gândit să scape de închisoare cu asta.
Astfel, mai mulți criminali au susținut că au crezut că se află în Matrix și au folositacest motiv suprarealist și aberant, ca apărare pentru motivul pentru care au comis niște crime. Și, ceea ce este probabil cel mai descumpănitor, este faptul că unii criminali au scăpat, de fapt, cu acest motiv.
Cum s-au gândit să scape de închisoare acești criminali
Conceptul de apărare Matrix, „The Matrix Defense”, a fost aplicat mai multor cauze legale în care inculpații au susținut că credeau că lumea reală este foarte diferită de ceea ce este percepută a fi realitatea. Astfel, folosind această apărare, ucigașii pot susține că, deși știau că își „omoară” victima, credeau că victima va fi, de fapt, în viață într-o altă realitate.
Acest caz se află sub apărarea motivului de probleme de sănătate mintală, care impune apărării să demonstreze că inculpatul nu a avut o minte sănătoasă pentru a înțelege crimele pe care le comitea.
Un exemplu este cel al lui Vadim Mieseges, un bărbat din San Francisco care și-a ucis și tăiat chiriașa. Miesges le-a spus autorităților că credea că se află în Matrix și că nu este apt să fie judecat din motive de nebunie.
Lee Malvo, care execută în prezent închisoare pe viață pentru mai multe crime, ar fi strigat „eliberează-te de Matrix!”, după arestarea sa, a spus FBI-ului să urmărească The Matrix dacă doresc să înțeleagă acțiunile sale.
Cum am ajuns să trăim într-o simulare a realității, iar Matrix ne-a pregătit pentru asta? În ultimele decenii, perspectiva noastră asupra realității s-a deformat semnificativ. De o parte sunt știrile subiective care deformează realitatea, iar de cealaltă sunt rețelele sociale care oglindesc frânturi dintr-o viață perfectă. Consecințele le simțim deja și par a fi ireversibile.