A fost desemnată mașina anului în Europa: cum arată clasamentul

A fost desemnată mașina anului în Europa: cum arată clasamentul

Specialiștii care fac parte din juriul European Car of The Year au desemnat mașina anului în Europa.

Industria auto trece printr-o perioadă de totală transformare. Sunt la mare căutare, într-adevăr, SUV-urile și modelele compacte și niciun producător care se respectă nu a ignorat acest segment. Dacia are Duster, Volkswagen are multe modele din această generație, Ford a venit cu Puma.

Totuși, toți marii producători știu că viitorul este al mașinilor electrice. Tesla a demonstrat că se poate, iar constructorul american nu lipsește din clasamentul întocmit de juriul European Car of the Year de la Geneva.

E o tradiție anuală ca acest juriu să vină cu un clasament. Anul acesta, Salonul Auto de la Geneva a fost anulat din cauza coronavirus. Dar, chiar și așa, tradiția a fost păstrată.

Ce model a fost desemnat mașina anului în Europa

Juriul de la Geneva, format din 60 de ziariști din peste 20 de țări, a stabilit că mașina anului în Europa e modelul Peugeot 208. Surpriza vine, însă, pe locurile al doilea și al treilea, ocupate de modele electrice.

Acestea au fost ocupate de două două modele despre care se spune că definesc viitorul industriei: Tesla Model 3 și Porsche Taycan.

Clasamentul Mașina Anului 2020 în Europa:

  • 1. Peugeot 208 281 puncte
  • 2. Tesla Model 3 242 puncte
  • 3. Porsche Taycan 222 puncte
  • 4. Renault Clio 211 puncte
  • 5. Ford Puma 209 puncte
  • 6. Toyota Corolla 152 puncte
  • 7. BMW Seria 1 133 puncte

Anul trecut, mașina Anului în Europa a fost desemnat modelul Jaguar i-Pace, în 2018 a câștigat Volvo XC40, iar în 2017 a triumfat Peugeot 3008. În finala din acest an n-a ajuns niciun model Dacia. Ultimul care a participat în finală a fost modelul Duster, dar asta se întâmpla în 2011. Așadar, în urmă cu nouă ani.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI