A făcut 114 milioane de dolari într-o zi: nu a câștigat la loto, ci a fost ”turnător”
Nu mai puțin de 114 milioane de dolari a primit un american pentru activitatea sa de informator la o instituție americană. În mod previzibil, va rămâne anonim.
SEC sau Securities and Exchange Commision este o instituție americană care se ocupă cu monitorizarea activității financiare din mai multe domenii de activitate, de la tranzacții imobiliare până la comercializarea acțiunilor de la bursă. SEC lansează investigații în activitatea multor companii importante și, nu de puține ori, se bazează pe informatori.
Din această poziție, a achitat unei persoane 114 milioane de dolari unei persoane care a fost prezentă pe parcursul unei singure zile la sediul instituției. Deoarece SEC își protejează cu ardoare informatorii, este improbabil să aflăm vreodată numele persoanei sau firma pe care a pârât-o. Este important de reținut că valoarea cu pricina nu este foarte comună, ci reprezintă un record chiar și pentru instituția americană.
Suma de 114 milioane a fost justificată prin faptul că individul cu pricina a sesizat o neregulă majoră din interiorul unei companii și a fost o asistență ”extraordinară” în investigație. Recordul anterior a în materie de plată a informatorilor a fost plătit în urmă cu patru luni și se rezuma la aproximativ jumătate din suma de acum.
„Sper că acest record îi va încuraja și pe alții să dea informații despre violări ale regulilor în tranzacții mobiliare”, spune Jane Norberg, șefa biroului de specialitate de la SEC, într-un interviu exclusiv pentru CNN. În același timp, recompensa record ar trebui să funcționeze ca un semnal de alarmă pentru companiile care activează la limita legalității.
Nu s-ar aștepta mulți ca statul să facă un efort financiar de asemenea anvergură pentru a depista nereguli financiare, dar dacă o investigație ajunge să se reflecte într-o amendă sau un impozit mai mare decât recompensa, se justifică.
„Lecția serioasă după acest premiu este că firmele ar trebui să ia în serios rapoartele informatorilor”, spune Norberg. „Deoarece este probabil că SEC are deja informația sau o va avea curând. Și-i vom da urmare”, a continuat oficialul instituției.