9 jocuri românești pe care să le încerci în perioada în care stai în casă
Da, e o perioadă în care stai mult în casă și, după ce-ți termini programul de muncă, parcă simți nevoia să faci ceva. Iată o listă de 9 jocuri românești, ca să-ți umpli timpul pe perioada pandemiei.
În plină pandemie de coronavirus, a crescut puternic traficul pe internet. Se lucrează mult de acasă, se fac videoconferințe, iar Uniunea Europeană e chiar îngrijorată de acest aspect. Așa că, după ce-ți termini programul de lucru, cauți să faci ceva.
Și, la fel cum comunici cu prietenii pe Messenger sau WhatsApp, poți face același lucru și prin intermediul jocurilor. Noi ți-am pregătit o listă de 9 jocuri românești, pe care n-ar strica să le încerci în această perioadă.
9 jocuri românești pentru perioada pandemiei
În România sunt dezvoltate, în caz că nu știai, multe jocuri multiplayer, făcute de studiourile independente locale. Asociația Romanian Game Developers Association (RGDA) vine cu o listă diversă de jocuri multiplayer românești pentru cei curioși să se joace jocuri video pentru a interacționa cu familia acasă sau cu prietenii de la distanță.
Acestea pot fi jucate fie pe PC (Steam), fie pe telefon (iOS sau Android) sau chiar pe console. Sau, dacă nu ai consolă, poți conecta niște controllere la PC și te bucuri de aceeași experiență.
1. Brawlout (dezvoltat de Angry Mob Games)
Multiplayer Online și Offline / PVP
Platforma: STEAM / Xbox / Nintendo Switch / PS4
Vârsta utilizatorului: 10+
Brawlout e destinat atât luptătorulului de platforme veteran, fanului casual cât și unui nou venit care dorește să-și lase amprenta în acest joc. Fiecare personaj din Brawlout are propriul stil de joc, adaptându-se la arhetipuri de personaje specifice observate la alți luptători.
2. Door Kickers: Action Squad (dezvoltat de KillHouse Games)
Multiplayer Online și Offline / Cooperativ do
Platforma: STEAM / PS4 / Xbox / Nintendo Switch / iOS (din aprilie) / Android (din aprilie).
Vârsta utilizatorului: 16+
Un joc de acțiune side-scroller old school, în care poți juca rolul unui soldat SWAT care pleacă în căutarea băieților răi din diverse localități din Nowhere City SUA. Poate fi jucat alături de un prieten.
3. Raiders of the Lost Island (dezvoltat de Last Tales)
Multiplayer Offline / Cooperativ și PVP
Platforma: STEAM
Vârsta utilizatorului: Audiență Generală
Un joc semi-cooperativ în care patru aventurieri explorează o insulă, sub amenințarea constantă a apelor. Ei trebuie să lucreze împreună pentru a construi o barcă, înainte ca valul final să-i înnece. Dacă supraviețuiesc, câstigă doar cel care a strâns cele mai multe comori.
4. Second Hand: Frankie’s Revenge (dezvoltat de Rikodu)
Multiplayer Online și Offline / Cooperativ
Platforma: STEAM
Vârsta utilizatorului: Audiență Generală
Un joc de acțiune în care îți construiești roboți din frigidere, drujbe, mingi disco și alte piese distractive. Poți să faci echipă cu prietenii (maxim 4 jucători) pentru a învinge hoardele de roboți controlați de extratereștrii care au invadat lumea lui Frankie.
5. Bossgard (dezvoltat de Sand Sailor Studios)
Multiplayer Online si Offline / COOP / PVP
Platforma: STEAM
Vârsta utilizatorului: Audiență Generală
BOSSGARD este un bossfight multiplayer 5 vs 1 intens în care lupți împotriva unei echipe de 5 vikingi, fiecare cu abilitatea sa specială, iar tu poți să ajungi să fii cel mai mare BOSS.
6. Gridpunk (dezvoltat de NeverGames)
Multiplayer Online / PVP
Platforma: Google Play
Vârsta utilizatorului: Audiență Generală
Un joc cyberpunk pentru cei mai competitivi jucători. Poți juca rolul unui războinic care are de ales între multe arme nebunești, gadgeturi și abilități specifice universului cyberpunk. Poate fi jucat online cu jucători la nivel mondial sau local cu prietenii.
7. Ironbound (dezvoltat de Secret Level)
Multiplayer Online / PVP
Platforma: STEAM / iOS / Android
Vârsta utilizatorului: Audiență Generală
IRONBOUND este un joc de strategie multiplayer în care inteligența predomină pentru a domina în meciurile cu duel rapid. Poți alege din mai multe tipologii de erou pe care să îl joci: agresivul Berserker, rezistentul Cruciat, asasinul furios sau vrăjitoarea vicleană.
8. Blink: Rogues (dezvoltat de Fox Dive Studio)
Multiplayer Offline / PVP / Coop
Platforma: STEAM
Vârsta utilizatorului: 10+
Blink Rogues este un joc shoot’em up PvP, Coop sau Single Player care vă pune în pielea unor piloți rebeli dornici să-și demonstreze reflexele și gândirea tactică în fiecare misiune. Poate deveni destul de intens, mai ales dacă sunteți persoane competitive.
9. MINDNIGHT (dezvoltat de No Moon)
Multiplayer Online / PVP
Platforma: STEAM
Vârsta utilizatorului: 12+
Mindnight este un joc multiplayer online gratuit, un joc într-un viitor distopic cyberpunk, unde primează înșelăciunea, acuzațiile și imprevizibilitatea. Provocă capacitatea jucătorului de a minți dar și de a detecta alți jucători mincinoși. Este setat în San Francisco anilor 2038, unde confidențialitatea este un lux iar războiul pentru internetul deschis către toată lumea a atins un nou apogeu.