14 ian. 2019 | 06:30

După telefoane ieftine, Xiaomi s-a apucat de TV-uri 4K și soundbar-uri

ACTUALITATE
După telefoane ieftine, Xiaomi s-a apucat de TV-uri 4K și soundbar-uri

Xiaomi are deja o istorie destul de lungă când vine vorba de telefoane cu specificații de top și prețuri accesibile, dar își extinde portofoliul de produse cu TV-uri și un soundbar.

În cazul în care ai dezvoltat o afinitate pentru gadgeturile celor de la Xiaomi, te vei bucura să afli că producătorul chinezesc a anunțat ate câteva creații interesante. Este vorba de două televizoare și un soundbar. Deși au mari șanse să fie disponibile și în alte colțuri ale mapamondului, în prima etapă, pot fi achiziționat doar în India.

Xiaomi Mi Soundbar are un preț de achiziție rezonabil de doar 71 de dolari și ar trebui să ajungă în magazine și online pe Mi.com începând cu 16 ianuarie. În privința specificațiilor, include opt drivere cu un amplificator de 28 wați în spate. Este vorba de două tweetere, două woofere și patru radiatoare pasive. Conectica include o intrare optică, coaxial, RCA-uri și o intrare de 3,5mm stereo. Suportul pentru Bluetooth 4.2 te ajută să-ți asculți muzica de pe telefon sau tabletă. Având în vedere că volumul poate fi controlat din sursă, nu include o telecomandă.

Primul dintre cele două televizoare anunțate de Xiaomi este Mi LED TV 4X Pro 55 cu o diagonală de 55 de inci și un panou LED cu rezoluție 4K Ultra HD capabil de afișarea conținutului video HDR. Are difuzoare de 20W și rulează Android TV. Pentru ca lucrurile să se miște lin, în spatele ecranului se ascunde un procesor quad core pe 64 de biți cu 2GB RAM și o memorie internă de 8GB. Prețul de achiziție este de 568 de dolari.

Fratele său semnificativ mai ieftin este Mi LED TV 4A PRO 43 cu diagonala de 43 de inci, un panou Full HD și aceleași difuzoare de 20W. Sistemul de operare Android TV este de asemenea prezent, dar configurația hardware include doar 1GB RAM, pe lângă SoC-ul quad core de la Amlogic și memoria internă de 8GB. Prețul de achiziție pentru el este de 327 de dolari. xiaomi mi-tv-4x-pro

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele