Volkswagen are mașina ieftină care te-ar putea face să uiți de Dacia
Pe cât de mare e grupul Volkswagen, pe atât de puțin e vizibil pe piața low-cost. Sau era, că din 2019 are un plan. Pe lângă transformarea Skoda într-un brand low-cost, ca Dacia, a mai anunțat o serie de mașini. Și cât de curând s-ar putea ca bătaia pe preț să fie o problemă pentru Renault.
Volkswagen a încercat să joace pe aproape toate piețele. Acum se duce spre mașini electrice, dar și ieftine. În octombrie am aflat despre cum grupul auto sacrifică marca Skoda. Astfel, strategia e că modelele Skoda să concureze direct cu mărci care au ceva notorietate pe zona low cost, cum ar fi Dacia, Hyundai sau Kia. Există și-o veste bună: Seat va fi poziționată mai sus, în zona Alfa Romeo.
A doua veste a anului e că producătorul auto a creat marca Jetta – da, derivată dintr-o mașină vândută în Europa și în lume sub brandul Volkswagen. Jetta are, deocamdată, trei modele: două SUV-uri și un sedan.
Mașinile Jetta au fost prezentate la salonul auto din Shanghai și, în primă fază, vor fi vândute doar în China. Totodată, compania germană va controla alături de First Automobile Works (FAW) operațiunile pentru această marcă. De ce e o problemă pentru Dacia? Că, în câțiva ani, e foarte posibil ca Jetta să fie o marcă și pentru Europa.
Prețul, deocamdată, n-a fost comunicat, dar pentru China te poți aștepta la sub 10.000 euro. Pentru Europa, e posibil să fie un pic mai sus cu 2-3.000 de euro.
De ce Volkswagen și alți producători vor o piață ca cea pe care e Dacia
Oricât de mult ar susține diverși analiști că Dacia nu-i o marcă low-cost, ci smart choice, mașinile companiei încă sunt relevante datorită prețului. Cele mai multe recenzii din piețele europene arată acest lucru.
Low-cost sau smart choice sunt doar fețele aceleiași monede. Conform Volkswagen, în China, Jetta va fi destinată tinerilor care locuiesc în afara marilor orașe. Altfel spus, e pentru cei care nu și-ar mai cumpăra o mașină, dar, dacă e suficient de ieftină, pot fi convinși.
Producătorii auto au observat în ultimii ani că tinerii nu mai sunt interesați de mașini. Sau că nu mai sunt interesați de cele scumpe, așa cum cei mai mari producători au pe piață. De unde și nevoia unei alternative la Dacia. Sau, mai bine spus, nevoia de-o extindere a portofoliului.
În China vor fi vândute trei versiuni de Jetta: VA3 – un sedan destul de rudimentar, VS5 – un SUV cam ca Dacia Duster, VS7 – un SUV un pic mai mare similar Seat Tarraco. În fapt, și VS5 e similar Seat Ateca, pentru că Volkswagen oricum controlează și acea marcă.
Dacă te întrebi de ce ar transforma Volkswagen diversele modele din portofoliu în versiuni mai ieftine, răspunsul vine de la Renault. Ali Kassai, vicepreședinte responsabil de planificarea produselor și programelor Renault, a spus că „tehnologia testată” a Dacia înseamnă că au fost amortizate cheltuielile [de cercetare și dezvoltare – n.r.] în cadrul grupului Renault.