30 sept. 2019 | 10:50

VIDEO Cum trebuie să stai la birou ca să nu-ți distrugi sănătatea

ACTUALITATE
VIDEO Cum trebuie să stai la birou ca să nu-ți distrugi sănătatea

Cei mai mulți dintre cei a căror muncă presupune statul opt ore la birou cu ochii în calculator se confruntă cu dureri de spate sau de gât. Iată cum ar trebui să-ți aranjezi corect biroul pentru a nu mai avea astfel de probleme.

John Cinkay, specialist de la Hospital for Special Surgery spune că înălțimea unui birou ar trebui să fie între 73 și 76 de centimetri, iar în funcție de acest aspect ar trebui să ai grijă șă-ți setezi și înălțimea scaunului, astfel încât să nu fie nici prea sus, dar nici prea jos față de birou.

În acest sens, cel mai bun indicator ar trebui să fie coatele care trebuie să fie îndoite la 90 de grade și tălpile care trebuie să atingă podeaua. Dacă ești prea scund atunci poți să-ți pui un suport pentru picioare sau orice altceva.

Un alt aspect important de care ar trebui să ții cont este poziția monitorului. Acesta nu trebuie să fie nici prea aproape, nici prea departe de tine, pentru a reuși să citești fără probleme fără a fi nevoie să-ți schimbi poziția corpului. Distanța dintre tine și monitor trebuie să fie cât brațul tău. Întinde mâna și atinge ecranul cu degetele.

Alte aspecte importante de care ar trebui să ții cont la birou

În cazul în care lucrezi cu două monitoare trebuie să stabilești care este cel mai important și pe acela să-l ai direct în față. Dacă ambele sunt la fel de importante atunci privirea trebuie să-ți cadă fix între ele.

De asemenea, mouse-ul și tastatura cu care lucrezi la birou trebuie să fie poziționate unul lângă altul. Iar pentru a nu avea dureri de umăr, asigură-te că mouse-ul îl miști doar din cot, ci nu din umăr.

Însă cel mai important aspect este mișcarea. La fiecare oră este recomandat să te ridici măcar cinci minute de pe scaun, pentru a-ți relaxa atât corpul cât și ochii.