29 ian. 2019 | 11:35

Viața și moartea celui mai îndrăzneț proiect al NASA derulat pe Marte

ACTUALITATE
Viața și moartea celui mai îndrăzneț proiect al NASA derulat pe Marte

În 2004, NASA începea o misiune de cercetare care a continuat până în timpurile ceva mai actuale. Sub numele Opportunity, un rover a fost trimis să cerceteze planeta roșie.

Roverul Opportunity a ajuns pe Marte pe 24 ianuarie 2004. A devenit inactiv în 2018, în cel de-al 14 lea an de activitate pe planeta roșie. Deși încă aflat pe sol marțian, nu a mai trimis niciun semnal din iunie 2018. Roverul a împlinit 15 ani și încă este cea mai de succes misiune de cercetare a planetei.

Misiunea inițială a NASA trebuia să dureze numai 90 de zile. Lansarea în spațiu, împreună cu roverul Spirit, face parte din programul NASA de explorare a planetei Marte. Obiectivul era simplu: să ajungă unde niciun pământean n-a ajuns și să ofere informații despre o planetă cât de cât similară Pământului. Sigur, mai exista și speranța că ar putea oferi informații despre cum viața ar putea sau nu să existe pe planetă.

Spirit a rezistat șapte ani, după ce s-a împotmolit în nisipurile marțiene și n-a mai putut capta suficientă energie de la soare pentru a-și încărca bateriile. Opportunity se apropia de cel de-al 15-lea an când n-a mai răspuns comenzilor.

Cum a devenit roverul Opportunity inactiv

Un strat de praf cauzat de o furtună de nisip s-a depus pe panourile solare și i-a blocat lumina Soarelui care i-ar putea reîncărca bateriile. Nu se știe exact cât de mult praf s-a depus pe panourile sale. NASA a sperat că stratul de nisip se va degaja în perioada noiembrie – ianuarie, perioadă cunoscută de echipa Opportunity drept sezonul de curățare a prafului. În trecut, a funcționat.

Inițial, experții NASA au crezut că roverul a trecut inenționat în sleep-mode și va urma să își reia activitatea când furtuna va trece. Au trecut însă șase luni și nimic.

NASA încearcă în continuare să comunice cu Opportunity, o strategie care implică atât trimiterea de comenzi către mașinărie, dar și ascultarea oricărui eventual semnal care ar putea veni de la acesta. Sonda spațială Mars Reconnaissance Orbiter a obținut imagini cu roverul după ce acesta a devenit inactiv. Acestea nu sunt însă suficient de clare pentru ca oamenii de știință să își dea seama care este problema.

De la pierderea semnalului, peste 600 de comenzi de recuperare au fost emise către rover, însă kilometrajul rămâne neschimbat, la 45,16 kilometri, mai mult decât a parcurs orice alt robot pe suprafața vreunei planete.

Echipa JPL a NASA au mers și-n zona de pseudo-știință și au încercat să „trezească” robotul cu piesa „Wake Me Up Before You Go-Go” a trupei Wham! redată în camera de control. Inginerii JPL au creat chiar și un playlist, numit „Wake up, Opportunity” din care vor asculta câte o melodie la începutul fiecărei zile marțiene.

În noiembrie 2018, NASA a descoperit un semnal care părea să vină de la Opportunity. S-a dovedit însă a fi o alarmă falsă. A fost, probabil, cea mai mare speranță din ultima perioadă.

Cele mai importante descoperiri realizate de Opportunity pe Marte

Opportunity a ajutat la dezvoltarea înțelegerii noastre asupra planetei Marte. Roverul a creat profilul termic al atmosferei planetei Marte și a adus dovezi clare care arată că, acum mult timp, cel puțin o zonă de pe planetă a rămas umedă pentru o perioadă suficient de lungă pentru a oferi condiții propice pentru viață microbiană.

Spirit și Opportunity au ajutat, de asemenea, cercetătorii la alegerea instrumentelor folosite și locului de aterizare pentru Curiosity. Acesta, lansat în 2012, funcționează cu energie nucleară și continuă să facă descoperiri.

După 15 ani de activitate, Opportunity a trimis acasă mai mult de 250.000 de imagini cu planeta roșie.