22 apr. 2019 | 12:30

Când vor fi cu adevărat utile telefoanele 5G chiar și pentru tine

ACTUALITATE
Când vor fi cu adevărat utile telefoanele 5G chiar și pentru tine

5G este cel mai la modă cuvânt în industria telecom în acest moment. Însă când vor fi, cu adevărat, utile telefoanele 5G?

La târgurile de tehnlogie sau telecom, cum ar fi CES sau MWC, am văzut peste tot afișe cu 5G și cu internetul viitorului și cu telefoane 5G. Totuși, suntem aproape de mijlocul anului 2019 și doar în Coreea de Sud și în anumite zone din SUA au fost activate rețele 5G.

Acoperirea e mică, performanța nu este extraordinară și cei care au testat rețeaua în SUA s-au plâns de faptul că semnalul nu este extraordinar și pică foarte des.

Ca să vedem când 5G-ul va deveni util trebuie să aruncăm o privire în trecut. Primele rețele 2G au apărut în 1991, iar prima rețea comercială 3G s-a născut în 2001, dar a ajuns în Europa și în SUA abia în 2003.

Primele telefoane 3G nu au făcut vâlvă. MMS-urile (multi-media messages) erau cool, însă nimeni nu folosea apelurile video și datele mobile încă erau foarte scumpe pentru adopția mainstream. După câțiva ani, popularitatea telefoanelor 3G a crescut.

5G este aici, dar va fi util abia peste câțiva ani

evolutie rețele

În 2007 majoritatea telefoanelor erau 3G, adică la patru ani de la momentul când rețelele 3G au devenit disponibile și la 16 ani distanță de la apariției 2G.

Prima rețea comercială 4G a fost instalată în 2009 și de atunci au mai trecut câțiva ani până când majoritatea telefoanelor să aibă acest tip de conectivitate.

În 2013 numărul de telefoane 4G l-a depășit pe cel al telefoanelor 3G, adică la patru ani de la lansarea primei rețele 4G și la 10 ani de la implementarea rețelei 3G.

5G-ul s-a lansat în acest an și dacă este să pătrăm același trend atunci 2023 ar trebui să fie momentul când majoritatea telefoanelor vor fi 5G. Acest proces poate crezi că este lent, dar noile tehnologii tot timpul le-au dat bătăi de cap producătorilor de telefoane.

Autonomia bateriei pe 3G era oribilă. Primele telefoane 4G se încingeau destul de tare. Primele informații despre telefoanele 5G ale momentului (Samsung Galaxy S10 5G, Moto Z3 cu modul 5G și LG G8 ThinQ 5G) arată că modemul 5G are bug-uri și consumă destul de multă baterie.

Așadar, este foarte posibil ca 2023 să fie anul când telefoanele 5G vor fi cu adevărat utile pentru majoritatea oamenilor de pe glob.