Tot ce nu știai despre Sundar Pichai, noul CEO Alphabet și Google
Sundar Pichai este CEO-ul Google din 2015, iar la începutul lui decembrie 2019, a ajuns să controleze întreaga companie, când a fost denumit și CEO-ul Alphabet, compania mamă.
Larry Page și Sergey Brin, fondatorii Google, au anunțat marți, 3 decembrie, că renunță la funcțiile de conducere din cadrul companiei mamă Alphabet. Aceștia demisionează din funcția de CEO, respectiv președinte al companiei. Șef al companiei devine Pichai, care este încă din 2015 CEO-ul Google. Acum, acesta controlează întreg imperiul Google și servește ca CEO al ambelor companii, în paralel. Dar cum a ajuns acesta aici și cum a devenit, dintr-un simplu consultant, șeful uneia dintre cele mai mari companii din lume?
Viața lui Sundar Pichai înainte de Google
Pichai Sundararajan (numele său complet) s-a născut în Chennai, India în 1972. Tatăl său era un inginer electric, iar mama lui era stenograf. A crescut într-o familie indiană tipică de clasă mijlocie, ceea ce înseamnă că n-o ducea extraordinar de bine din punct de vedere financiar.
Încă de atunci, Pichai era recunoscut pentru memoria sa extrem de bună. Devine apoi interesat de calculatoare și ajunge să studieze inginerie metalurgică în cadrul Institutul Indian de Tehnologie Kharagpur. Ca student, obține rezultate extrem de bune și câștigă apoi o bursă la Standford, în Statele Unite.
În 1993, Sundar Pichai se mută în California, iar visul său de a ajunge în Silicon Valley devine mai posibil ca niciodată.
După ce-și ia diploma în științe de la Standford se duce la University of Pennsilvania, unde termină un master în care studiază administrarea afacerilor. Devine apoi consultant în cadrul McKinsey & Company.
Pichai se alătură companiei Google
Pe 1 aprilie 2004, Pichai dă interviu de angajare la Google și se alătură companiei, în aceeași zi în care se lansează și serviciul Gmail. La început, este însărcinat cu dezvoltarea barei de căutare Google. Aceasta a fost creată cu scopul final de a oferi utilizatorilor browserelor Internet Explorer și Firefox un acces mai ușor la motorul de căutare.
Succesul barei de căutare îi dă lui Pichai ideea că Google ar putea să dezvolte propriul browser. Eric Schmidt, CEO-ul companiei de atunci, spune că ideea sa nu ar merita o asemenea investiție. Mai târziu, îi convinge pe Larry Page și Sergey Brin, fondatorii Google.
Sundar Pichai devine principalul responsabil cu lansarea browserului Chrome. Acest lucru îi aduce recunoaștere la nivel mondial în 2008 și a devine atunci Vice President of product development în cadrul companiei.
Pichai ajunge tot mai sus în companie
Tot prin vremea aceea, Google decide să intre pe piața sistemelor de operare pentru telefoane mobile. Ulterior, după ce liderii Google Apps și Android își părăsesc în cele din urmă proiectele pentru a urmări alte oportunități, Pichai își extinde portofoliul. În 2013, devine liderul Android.
De-a lungul timpului, Sundar Pichai rămâne loial Google, în ciuda faptului că i-au fost oferite funcții înalte în companii importante. În 2011, este considerat pentru funcția de head product development în cadrul Twitter iar în 2013 aproape devine al treilea CEO al Microsoft, însă Google reușește să-l rețină la conducerea sa.
În 2014, este deja responsabil pentru mai toate domeniile: search, maps, Google+, comerț, reclame și infrastructură. În esență, devine numărul doi în companie, după Larry Page.
Sundar Pichai devine CEO-ul Google și Alphabet
În 2015, Larry Page decide să despartă Google într-o familie de companii sub umbrela Alphabet. Astfel, Alphabet devine compania mamă, sub care există alte opt subsidiare în diverse domenii, de la robotică, la sănătate, până la mașini care se conduc singure.
Tot atunci, Google devine o subsidiară a Alphabet. Larry Page renunță la șefia Google pentru e deveni CEO al companiei mamă. Nimeni nu a fost surprins când Sundar Pichai este numit noul CEO al Google.
Acum în 2019, după ce Larry Page renunță și la funcția de conducere din cadrul Alphabet, tot Pinchai este văzut drept cel mai potrivit om care să conducă întreg imperiul Google.
„Sundar aduce modestie și pasiune profundă pentru tehnologie utilizatorilor, partenerilor și angajaților noștri în fiecare zi. A lucrat îndeaproape cu noi timp de 15 ani, prin procesul de formare al Alphabet, în calitate de CEO al Google și membru al board-ului de directori Alphabet”, spun Larry Page și Sergey Brin despre Pichai.
„Nu există nimeni pe care ne-am bazat mai mult de la fondarea Alphabet și nici o persoană mai bună care să conducă Google și Alphabet în viitor”, mai adaugă aceștia.