Ce este Speed Marathon, operațiunea prin care Poliția te poate lăsa fără permis

Ce este Speed Marathon, operațiunea prin care Poliția te poate lăsa fără permis
11:03 03.04.2019

Poliția a ieșit la „vânătoare” de vitezomani pe șoselele din întreaga Uniune Europeană. Timp de 24 de ore, se desfășoară operațiunea Speed Marathon, dar ce este, mai exact aceasta?

Diviziile de Poliție rutieră din aproape toate statele Uniunii Europene au fost mobilizate încă de luni, 1 aprilie. Este o operațiune de amploare, concertată la nivelul a 26 de state membre UE, care se va desfășura până pe 7 aprilie.

În România, are loc azi, 3 aprilie, de la ora 00:00 a.m. și se va termina la ora 00:00 p.m.

Speed Marathon, „teroarea” de 24 de ore pentru „șmecherii” din trafic

Poliția s-a implicat în Speed Marathon și anul trecut, când au fost verificate peste trei milioane de automobile din toată Uniunea Europeană, timp de 24 de ore. 92% dintre acestea au circulat în limita vitezei legale, ceea ce înseamnă un procent foarte ridicat și optimist. Dar, nu te grăbi să te bucuri prea repede, pentru că nu prea e și cazul României, dacă ar fi să analizăm la nivelul fiecărei țări.

Din acel procent, calculat la nivel general, Poliția a descoperit nereguli la peste 250.000 de autoturisme, atât depășirea vitezei legale, cât și probleme tehnice.

Speed Marathon (Maratonul Vitezei) face parte din programul european T.I.S.P.O.L. (European Traffic Police Network) și a apărut în urmă cu șase ani, în Germania.

Partea interesantă a acestei operațiuni este că presupune (sau ar trebui să presupună și la noi) și implicarea civililor/pietonilor pentru a identifica locurile unde au observat că se încalcă cel mai des regulile de circulație. Poliția din fiecare stat membru UE ar trebui apoi să plaseze echipaje în acele zone și să stea la pândă.

De ce a pus Poliția ochii pe vitezomani

Anul acesta, participă la Speed Marathon 26 de state din Uniunea Europeană, printre care și România, așa că, dacă ai mania vitezei, stăpânește-te până mâine, altfel te poți alege cu o amendă sau poți chiar să rămâi fără permis, în funcție de gravitate.

Președintele T.I.S.P.O.L., Paolo Cestra, spune însă că scopul acestui maraton este de a preveni încălcarea regulilor de circulație, mai ales depășirea limitei admise de viteză.

„De aceea încurajăm țările participante și forțele de Poliție să publice în prealabil informații despre locațiile precise ale punctelor de control ale vitezei. Vrem să intrăm în mintea șoferilor, nu și în portofelele lor. Viteza ilegală și/sau inadecvată este singurul și cel mai mare factor care cauzează coliziunile fatale. De aceea, ofițerii de Poliție acționează împotriva șoferilor care nu respectă limitele de viteză.”, a declarat Cestra.

Sursa: tispol.org
loading...