Selfie Harm: un nou proiect îți arată frustrarea adolescenților vizavi de cum arată
Selfie Harm este un nou proiect al fotografului Rankin Waddell menit să ilutreze percepția deformată a tinerilor din ziua de azi legată modul în care arată.
Scopul proiectului a fost de a analiza influența rețelelor sociale asupra imaginii de femeie perfectă a secolului 21. În acest scop, artistul a apelat la adolescenți între 13 și 19 ani, pe care i-a fotografiat într-o manieră cât se poate de profesionistă.
Imediat după, tinerii au fost rugați să-și editeze imaginea folosind una dintre multele aplicații promovate adolescenților pentru ”obținerea selfie-ului perfect”. În mod previzibil, rezultatul este unul destul de trist. ”Oamenii își imită idolii, își fac ochii mai mari, nasul mai mic și pielea mai luminoasă, toate acestea pentru like-uri pe rețele sociale.”, a explicat creatorul proiectului pe Instagram.
Proiectul său a fost creat cu ajutorul agenției M&C Saatchi împreună cu MTArt, ca parte a Visual Diet. În final, s-a dorit analizarea modului în care imaginile afectează sănătatea mentală. Fiecare serie arată fotografia originală, neretușată, alături de o imagine editată și, de cele mai multe ori, schimbată radicală.
Afecțiunea psihologică ilustrată prin acest proiect a fost deja clasificată de către psihologi și poartă numele de Snapchat dysmorphia, o formă de BDD (virtual body dysmorphic disorder). Este alimentată de aplicații precum Facetune, SelfieCity, RetouchMe și nu numai. Pentru a evita orice înclinație într-o direcția sau alta, Rankin a căutat adolescenți care nu foloseau niciuna dintre aplicațiile respective și i-a învățat cum funcționează.