Șeful Huawei România, anunț despre licitațiile 5G: ce spune despre acuzațiile de spionaj

Șeful Huawei România, anunț despre licitațiile 5G: ce spune despre acuzațiile de spionaj
Ciprian Ioana
Ciprian Ioana
14:46 23.11.2019

România a amânat pentru anul viitor licitația pentru 5G, iar Huawei s-ar afla pe o așa-numită listă neagră. Până atunci, șeful reprezentanței chinezilor din România a oferit un interviu pe acest subiect.

Statul român a promis că va organiza licitația 5G până cel târziu la finalul anului, dar nu s-a ținut de promisiune. A tot venit cu explicații pe acest subiect, dar până la urmă a recunoscut că împinge termenul licitației până în 2020.

Șeful ANCOM, Sorin Grindeanu, spunea recent că instituția pe care o conduce a luat decizia să amâne licitația 5G pentru anul viitor. Iar motivul ar fi că n-are la dispoziție toate datele necesare şi cadrul legal necesar pentru a lansa procedura.

Nu este un eşec, este doar o mică întârziere”, spunea, la rându-i, vicepreşedintele ANCOM, Bogdan Iana. Numai că lucrurile s-ar putea să fie mai complicate de atât. Și în toată această amânare merită menționat și numele Huawei. Șeful reprezentanței din România a companiei chineze a fost întrebat despre acest lucru.

Ce spune șeful Huawei despre licitațiile 5G din România

Într-un interviu acordat Economica, George Zhang – CEO Huawei România – își apără compania pentru care lucrează și neagă acuzațiile de spionaj.

„Sunt încă foarte încrezător că nu ne veţi interzice echipamentele. Dacă suntem excluşi, economia României va scădea România este o piaţă importantă pentru Huawei Technologies, unul dintre cei mai mari producători de echipamente şi servicii pentru industria telecom la nivel mondial, şi numărul doi pe piaţa telefoanelor, care a investit un miliard de euro în cei 17 ani de prezenţă aici”
George Zhang – CEO Huawei România

Zhang insistă pe faptul că Huawei a făcut multe investiții în Europa și-n România și că țările care vor interzice compania chineză vor avea de pierdut.

„Am angajat direct mai mult de 2.100 de persoane doar în România, din care 1.700 sunt români, şi indirect, aici includ administraţie, subcontractorii noştri, parteneri ai lanţului de aprovizionare, etc, încă 5.000 de persoane. Dacă vorbim de aceste numere, România este pe poziţia a doua ca număr de angajaţi pentru Huawei, în toată Europa. Numărul unu este Germania şi numărul doi este România. De 17 ani suntem beneficiarii unei relaţii de afaceri prietenoase şi suntem un investitor străin foarte important în acestă ţară. De aceea România este o destinaţie de investiţii atât de importantă pentru noi”
George Zhang – CEO Huawei România

Nivelul investițiilor Huawei în România s-ar ridica la aproape 1 miliard de euro, după spusele companiei.

Dar datele problemei nu-s atât de limpezi.  Huawei este pusă la colț după ce președintele Trump a avertizat că gigantul are legături cu Guvernul de la Beijing și că poate fura secrete sensibile care țin de securitatea națională. E motivul pentru Noua Zeelendă, Australia și, bineînțeles, SUA au anunțat că vor interzice Huawei la licitațiile pentru tehnologia 5G.

Prin Europa, însă, statele încă se mai gândesc. Un semnal puternic ar putea da Germania, care anunța recent că se arată dispusă să lucreze cu Huawei, în ciuda criticilor venite de la Washington.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI