Cât de mult o să te ajute cea mai mare schimbare de pe iPhone
iOS 13 va aduce modul întunecat (dark mode) pe iPhone-uri. Este o alegere stilistică, dar ar trebui să-ți îmbunătățească și autonomia bateriei.
Această creștere a autonomiei bateriei nu se va întâmpla pe toate smartphone-urile Apple. Dacă telefonul tău (iPhone sau Android – pt că Android Pie va avea dark mode) are un display OLED atunci dark mode te va ajuta, fiind echivalentul a stingerii becurilor din casă, iar câștigurile nete de energie se vor aduna în timp. Dar nu toate modurile întunecate sunt la fel.
Fiecare pixel OLED își generează propria lumină, în timp ce display-urile LCD luminează toți pixelii. De aceea atunci când pixelii OLED sunt întunecați, chiar sunt așa pentru că nu emit nicio lumină, deci nu au nevoie de energie. Display-urile LCD consumă la fel de multă energie, indiferent dacă pe ecran este un wallpaper alb sau unul negru.
Așadar, trebuie să știi că dark mode (modul întunecat) indiferent dacă e pe iPhone sau pe Android nu-ți va crește autonomia bateriei telefonului tău dacă acesta nu are un display OLED.
Cât de util îți va fi dark mode pe telefonul tău
iPhone-urile care au display-uri OLED sunt iPhone X, iPhone Xs și Xs Max. iPhone XR are panou LCD. Samsung folosește OLED pe seria Galaxy S și pe Note. Huawei are un astfel de ecran pe seria P și seria Mate (de obicei pe versiunea Pro, excepția fiind P30). În general, flagship-urile au ecrane OLED, în timp ce restul telefoanelor folosesc în continuare LCD-uri.
Inginerii Google au calculat o scădere a consumului de energie cu 63% atunci când era utilizat Google Maps în dark mode versus Google Maps în mod normal. Același lucru este valabil și pentru iPhone X cu iOS 13 și dark mode. Cu acest mod întunecat activat pe iPhone ai putea să folosești telefonul cu o oră în plus față de modul obișnuit.
Cu cât autonomia bateriei este mai mare, cu atât este mai puțin necesară încărcarea telefonului, iar astfel nu vei fi nevoit să-ți înlocuiești bateria mai devreme decât trebuie. În plus, activarea modului întunecat ar putea fi benefică și pentru ochii tăi și ai putea să folosești mai ușor telefonul în medii întunecate.
Apropo, dacă vrei și mai multă baterie atunci poți activa modul grayscale, poți să scoți autentificarea cu senzorul de amprentă sau autentificarea facială.