Samsung are camera de 108 megapixeli, dar nu-i pentru selfie-uri strâmbe
Probabil ai sesizat că Samsung nu se mai agită atât de tare pe piața de telefoane. Încă lansează, dar o face cu inovații ceva mai puțin remarcabile. Ei bine, s-a concentrat între timp pe alte tehnologii. Și așa a ajuns să creeze senzorul de 108 megapixeli pentru telefoane. Inutil de mulți megapixeli, nu? Da, doar că nu-i folosește pe toți ca să-ți umple imediat telefonul cu poze.
La mijlocul lui august, Samsung a anunțat că încheie un parteneriat cu Xiaomi ca să folosească senzorul de 108 megapixeli. E, înainte de toate, cel mai mare creat vreodată pentru telefoane. Tot Xiaomi a folosit, recent, senzorul de 64 MP de la Samsung pentru un telefon nou. Dar în 2020 va fi totul despre acesta imens, de 108 MP.
Samsung încă produce telefoane, dar e mai interesată de componentele din ele
Realitatea e că piața de telefoane e saturată. Sunt companii din China care livrează un telefon bun la 500 de dolari. Astfel, produsele Samsung au rămas în zona premium, mai ales, și în zona mediană când vine vorba de seria Galaxy A. Pe multe modele din 2019 a reciclat componente pe care le avea de câțiva ani, cum ar fi senzorii foto.
Surpriza ar putea fi în 2020 cu Samsung Galaxy S11. Dar acel telefon va fi prezentat abia peste șase luni.
Până atunci, o altă știre a fost mai puțin interesantă: Samsung vrea să investească 116 miliarde de dolari în semiconductori până în 2030. Direcțiile neoficiale sunt acestea: cipuri pentru procesoare, memorii, ecrane și camere foto. Dar nu chiar camere, ci senzori pentru ele.
Aici intră în schemă senzorul de 108 MP. Are o dimensiune de 1/1,33 inci, ceea ce-l face imens pentru un telefon (ex.: telefoanele Samsung de acum folosesc senzori de 1/2,55 inci). E denumit ISOCELL Bright HMX și e capabil să capteze mai multă lumină. Totodată, ar putea filma 6K la 30 de cadre pe secundă. Și poate beneficia de smart ISO, adică un control mai mare asupra expunerii și luminozității unui cadru anume.
În senzorul de 108 megapixeli, numărul pixelilor e cel mai neinteresant lucru.
Cum poate fi folosit un astfel de senzor?
Pentru utilizatorul final, senzorul de 108 MP va fi folosit pentru a genera poze de 27 MP. Acestea sunt cadrele pe care le dai pe Instagram, pe Facebook sau le printezi. Printr-un proces denumit „pixel-merging”, camera captează mai multă informație pentru o poză care nu ocupă extraordinar de mult spațiu sau n-are o rezoluție mult prea mare.
O chestie similară a încercat și Nokia, la un moment dat, cu PureView 808, apoi cu Lumia 1020. Huawei a încercat la fel pe Honor View 20 – 48 MP în poze de 12 MP.
Ce ar putea furniza senzorul Samsung sunt următoarele: poze de dimensiuni rezonabile cu o cantitate incredibilă de informații, zoom digital fără pierderi de calitate, zgomot de imagine redus. Ca avantaj secundar, fișierele RAW, pentru cei cu adevărat entuziaști, ar fi mai bogate ca niciodată în detalii.
Da, Samsung a reactivat o cursă a „înarmării cu pixeli”, dar nu doar pentru că poate.