România și 5G: anunțul președintelui Iohannis care complică lucrurile
România se pregătește să treacă la noua tehnologie 5G, dar lucrurile nu-s atât de simple precum par. Licitația pentru 5G a fost amânată. Iar președintele Klaus Iohannis intervine în discuție.
România e în punctul în care trebuie să se decidă în legătură cu 5G. Până acum, lucrurile au stagnat, iar ANCOM a ținut lucrurile pe loc. A amânat organizarea licitației pentru următoarea generație de date mobile până anul viitor. A invocat diverse motive de ordin legislativ, dar a promis că anul viitor lucrurile se vor rezolva.
Între timp, România a semnat și un memorandul cu Statele Unite în privința 5G, în care țării noastre i se sugerează să nu lucreze cu chinezii de la Huawei. Și președintele Iohannis a intervenit în această discuție. „Nu mi se pare oportun să ne aruncăm cu capul înainte”, a insistat președintele.
Ce spune Iohannis despre 5G
Președintele Klaus Iohannis a participat la discuție informală cu jurnaliștii. A recunoscut că a cerut Guvernului să nu adopte nicio măsură legată de implementarea tehnologiei 5G în România. Asta pentru că lucrurile nu-s puse la punct.
Nu există o strategie agreată la nivel de stat. Și atunci nimeni nu poate acționa de capul lui.
„ (…) există un singur provider care are capacitatea de a implementa 5G și acela este Huawei. Ceilalți provideri din SUA și din Europa sunt pe aproape, dar nu mi se pare oportun să ne aruncăm cu capul înainte, pentru că tehnologia aceasta va intra atât de adânc în societate încât nu te mai poți întoarce la starea inițială, nu e reversibilă”
Klaus Iohannis, președintele României
De precizat că României nu i se spune negru pe alb că nu trebuie să lucreze cu Huawei. Dar i se spune cu cine nu trebuie să lucreze și asta reiese din memorandumul semnat deja de cele două țări încă din vară.
La toate condițiile impuse s-ar încadra, sub o formă sau alta, exact chinezii de la Huawei. Președintele Klaus Iohannis a fost întrebat despre acest lucru și recent – la summit-ul NATO din Londra. Șeful statului a confirmat că 5G și expansiunea Chinei în domeniul cibernetic au fost pe ordinea de zi.