România are cea mai proastă securitate cibernetică din UE
Dacă nu-ți era evident deja, România stă cel mai prost, dintre toate statele membre ale Uniunii Europene, la capitolul securitate cibernetică.
Care este cea mai sigură țară din punctul de vedere al securității cibernetice? Cei de la VPNOverview au analizat membrele Uniunii Europene, iar pierzătorul este evident: România.
Pentru stabili acest clasament au fost luate în considerare mai multe elemente precum ratele de contaminare cu viruși, fraudele online, dar și legislația existentă pentru a lupta împotriva infractorilor cibernetici.
Germania s-a dovedit a fi cea mai sigură țară din acest punct de vedere, obținând note mare în patru din cele opt categorii. Cum nimeni nu e perfect, și germanii sunt predispuși să fie infectați cu un virus, iar 46% din populație a descoperit un software malițios pe un dispozitiv personal.
La capătul opus se află România, înregistrând note slabe la mai multe capitole, inclusiv la website-uri infectate (24,6% dintre români riscă să ia un virus în urma vizitării unor site-uri malițioase, cel mai ridicat procent din UE). România stă prost și la capitolul legislație, țara noastră având doar două legi care privesc lupta împotriva infractorilor cibernetici. În Franța și Germania există șapte astfel de legi, iar în Ungaria șase.
Țările din UE care au cea mai bună securitate cibernetică
Așadar, după Germania, în clasamentul celor mei sigure țări, vin Irlanda, Danemarca, Croația, Suedia, Spania și Finlanda. La polul opus, aproape la fel de prost ca noi, mai stau Cipru, Lituania, Italia, Slovenia și Bulgaria.
Alte date interesante ale studiului arată că 59% din olandezi au descoperit un virus pe un dispozitiv personal (cel mai mare din Europa), 53% din finlandezi și 49% din luxemburghezi (39% dintre români).
Locul unde se efectuează cele mai multe fraude bancare este Marea Britanie (24% din populație a fost afectată), apoi în Franța (17%) și în Luxemburg (15%). În România, doar 9% din populație a fost victima unui astfel de atac.
În schimb, stăm bine la pierderea controlului asupra contului de social media în urma unui atac al hackerilor. 23% dintre francezi s-au confruntat cu asta, 19% dintre belgieni, 19% dintre austrieci și 18% dintre români.
De asemenea, bulgarii (21,7%) și românii (19,7%) sunt cei mai predispuși europeni să-și infecteze dispozitivele prin introducerea unui stick USB într-un computer. Cei care au învățat că nu orice stick USB găsit pe jos se introduce într-un PC sunt danezii (5,2%), irlandezii (5,9%) sau cehii (7,2%).
În ceea ce privește vulnerabilitatea țărilor la atacuri cibernetice, Luxemburg este cea mai vulnerabilă, apoi Cipru, Slovenia, Estonia și Slovacia.