Realme X este telefonul de top care nu te bagă în rate
Realme X a fost subiectul mai multor speculații în ultimele săptămâni și tocmai s-a bucurat de o conferință oficială de lansare. Terminalul este ieftin, dar are un design care te-ar putea convinge că te costă o avere.
În cazul în care visai de ceva timp la un smartphone cu specificații peste medie și un design de top, noul Realme X bifează toate particularitățile care fac valuri în piață la această oră. Micuțul din clipul de mai jos are margini inexistente pe toate cele patru laterale ale ecranului, nu include vreo crestătură, iar camera pentru selfie-uri se regăsește într-un mecanism periscopic ce poate rezista la câteva zeci de mii de deschideri și închideri.
După ce au lansat mai multe telefoane ieftine și deloc speciale, cei de la Realme și-au propus să facă valuri cu un gadget un pic mai special. Rezultatul efortului lor este intitulat Realme X, iar dacă vrei o versiune un pic mai ieftină și mai puțin remarcabilă, există Realme X Lite. Acesta din urmă este de fapt un Realme 3 Pro cu un alt nume.
Trecând însă peste detaliile de fond, Realme X este construit în jurul unui panou Full HD 1080p de 6,5 inci, cu un senzor de amprentă ascuns în ecran de tip optic. Nu are nici o crestătură. Similar cu construcția de la OnePlus 7 Pro, Realme X utilizează un senzor cu 44% mai mare ce lucrează în tandem cu un motor de accelerare DSP, pentru o deblocare mai rapidă în majoritatea circumstanțelor.
Acumulatorul de la interior este de 3765mAh, iar prin intermediul tehnologiei VOOC Flash Charge 3.0, ajunge la 55% după 30 de minute la priză. Partea de procesare este asigurată de o combinație între un Snapdragon 710 cu 4GB RAM, 6GB RAM sau 8GB RAM. Tot în funcție de buget, vei putea opta pentru 64 sau 128GB de spațiu.
Prinicipalul argument de achiziție pentru Realme X ține de camrerele principale ale aparatului. Pe spate, are un senzor principal Sony IMX 586 de 48 de megapixeli cu F/1.7, în timp ce fotografiile cu modul portret sunt facilitate de un senzor de 5 megapixeli. Selfie-uri vor fi realizate la 16 megapixeli cu F/2.0, datorită camerei din mecanismul periscopic.
În mod suprinzător, prețul de achiziție pentru Realme X începe de la 220 de dolari pentru modelul cu 4GB RAM și o memorie internă de 64GB. Saltul la 6GB RAM și o memorie internă de 64GB te costă 230 de dolari. Versiunea de top cu 8GB RAM și 128GB de spațiu te costă 260 de dolari. În funcție de opțiunile personale, îl poți cumpăra în culorile Steam White sau Punk Blue.