14 aug. 2019 | 11:34

La ce sunt bune și cât de mult rău pot face rachetele nucleare ale Rusiei

ACTUALITATE
La ce sunt bune și cât de mult rău pot face rachetele nucleare ale Rusiei

Experții cred că explozia din Rusia din 8 august, în care au murit șapte oameni, ar avea legătură cu o rachetă nucleară pe care țara încearcă să o dezvolte.

Experții cred că aceasta n-ar fi fost altceva decât un test eșuat al rachetei rusești Skyfall, aflată încă în stadiul de dezvoltare.

Una dintre principalele temeri ale Rusiei o reprezintă eventualele atacuri ale americanilor, explică Corentin Brustlein, director al centrului de studii în securitate al Institutului francez de relații internaționale (IFRI). Pe ruși îi îngrijorează faptul că aceștia ar urma să aibă capacitatea de a le neutraliza arsenalul. Astfel, o rachetă nucleară pare să reprezinte opțiunea ideală pentru Rusia, pentru a se asigura că se poate apăra.

O rachetă nucleară are și o serie de avantaje. Dezvoltarea acesteia „ar permite teoretic eliberarea de constrângerea cantității de carburant pe care o poți transporta”, explică Corentin Brustlein, director al centrului de studii în securitate al Institutului francez de relații internaționale (IFRI).

O rachetă nucleară ar avea o rază de acțiune nelimitată, mai explică acesta. Astfel, „poți apela la ample ocoliri pentru a lovi adversarul în zonele expuse, pentru a folosi traiectorii nesupravegheate, pentru a ocoli și surprinde radarele americane și scuturile antirachetă”.

Cât de greu e să construiești o rachetă nucleară

Din punct de vedere tehnic, provocările sunt destul de mari. Cea mai dificilă parte o reprezintă reducerea suficientă a dimensiunii unui reactor nuclear pentru a putea fi amplasat la bordul unei rachete.

De asemenea, faza de testare este și ea una destul de problematică. Asigurarea securității cercetătorilor care lucrează la o rachetă nucleară este destul de complicată, iar riscurile la care aceștia se supun sunt destul de mari.

Vladimir Putin pare că își dorește să-și arate superioritatea față de SUA. A anunțat la începutul anului că țara sa are noi arme invincibile, cu o rază de acțiune nelimitată și imposibil de interceptat. Experții cred că ar fi vorba despre o rachetă cu propulsie nucleară. Totuși, aceștia sunt încrezători că acest tip de armă nu a fost încă dezvoltat și există o posibilitate destul de mare să nu fie niciodată.