28 oct. 2019 | 10:42

Problema lui Trump cu iPhone îți arată că e ca un pensionar cu smartphone

ACTUALITATE
Problema lui Trump cu iPhone îți arată că e ca un pensionar cu smartphone

Donald Trump, președintele SUA, vrea să aibă opinii pe Twitter. Și acum are una cu iPhone, iar către directorul Apple are un mesaj direct.

Când a ajuns la Casa Albă, Donald Trump avea un Samsung Galaxy S3 pe care îl folosea ca un pager. Primea mesaje sau apeluri, apoi folosea liniile telefonice securizate. În 2017 a trecut pe iPhone, posibil un iPhone 7, iar acum a trecut pe un alt iPhone, unul de generație nouă, posibil 11.

Trump s-a folosit de acest moment ca să se plângă de tehnologia de pe telefon. Într-un mesaj publicat pe Twitter, el a zis că-i nemulțumit de dispariția butonului. „Către Tim [Cook, directorul Apple – n.r.]: Butonul de pe iPhone este MULT mai bun decât swipe!”.

iPhone nu mai are buton de doi ani

Nemulțumirea lui Trump e cumva de înțeles. Încă sunt utilizatori nostalgici după butonul de pe iPhone 7 și 8, cel din urmă fiind ultimul cu buton fizic. Însă, din septembrie 2017, Apple a ales sistemul de navigare prin gesturi și telefoanele lansate în 2018 și 2019 sunt doar cu acest sistem.

Acest tweet al lui Trump îți arată însă că, oricât de președinte ar fi, tot e ca oricare alt pensionar care nu vrea să accepte mersul lucrurilor și crede că orice tehnologie veche era mai bună decât cea nouă.

Cât despre trecerea de la Android la iOS, aceasta a fost făcută în 2017 din rațiuni de siguranță. Android e mai predispus atacurilor cibernetice. Totuși, încă din 2016, Trump a spus că nu vrea un așa telefon, pentru că Apple nu oferă o cale serviciilor de informații și poliției de-a accesa orice telefon.

Atunci era scandalul cu atacul din San Bernardino, când Apple a refuzat să deblocheze un iPhone al atacatorului și a spus că nu va crea niciodată o cale de acces.

Scrie despre lucruri serioase care enervează oameni neserioși. vezi toate articolele