Descoperirea inedită care schimbă (iar) ce știai despre Pluto
Pluto încă mai are multe să ne arate, chiar dacă noi nu o mai considerăm planetă. O nouă descoperire dezvăluie încă o dată cât de aspre sunt condițiile pe acest corp cosmic.
Nu e vorba despre deja vechea polemică dacă Pluto este sau nu o planetă. S-a convenit în 2006, în mediile academice din întreaga lume că nu este o planetă, chiar dacă încă ne raportăm la ea ca și cum ar fi.
Cea mai recentă descoperire se referă la faptul că acest corp cosmic este la un pas de armaghedon atmosferic.
Pe Pluto este atât de frig încât îngheață chiar și atmosfera
O echipă de cercetători de la Universitatea din Tasmania au analizat presiunea atmosferică a lui Pluto studiind ocultațiile stelare. Este o metodă aparent superficială, dar e cea mai eficientă pe care o avem în acest moment la dispoziție, ca să analizăm planete și alte corpuri cerești atât de îndepărtate de Pământ.
Aceste ocultații apar atunci când o lună sau o planetă blochează lumina care vine de la soare spre planeta noastră. Intuitiv, ele ocultațiile se produc în timpul eclipselor de soare, iar ele se produc și în alte situații, cum ar fi Pluto.
„Am reușit să construim modele sezoniere ale lui Pluto și să vedem cum răspunde la schimbări cu cantitatea de lumină solară pe care o primește pe măsură ce orbitează în jurul Soarelui. Ceea ce am descoperit a fost că atunci când Pluto este cel mai departe de Soare, în timpul iernii, în emisfera nordică, azotul din atmosferă îngheață ”, a declarat Andrew Cole, de la universitatea precizată.
Știm deja că suprafața acestui corp cosmic este foarte rece din cauză distanței față de Soare, dar nu au fost identificate probe că până și atmosfera îngheață iarna. Și, încă un aspect verificat este existența „anotimpurilor”, deși aș zice că ar fi evidentă, având în vedere că există o mișcare de revoluție.
Pe suprafața lui Pluto, temperaturile variază de la -228 la -238 de grade Celsius, deci aproape de zero absolut.
Că atmosfera format în mare parte din azot îngheață este unul dintre aspecte, dar specialiștii au mai observat și că Pluto ar putea rămâne în viitorul apropiat fără atmosferă.
Nu se știe dacă aceste variații de temperatură sunt de vină, dar oamenii de știință estimează că piticul sistemului solar ar putea să nu mai aibă deloc atmosferă până în 2030.