11 iun. 2019 | 08:41

Mozilla speră că vei da bani pe Firefox: cu ce vine în plus versiunea plătită

ACTUALITATE
Mozilla speră că vei da bani pe Firefox: cu ce vine în plus versiunea plătită

Din momentul în care s-a inventat internetul, experiența navigării prin intermediul unui browser a fost una gratuită, indiferent de dispozitivul pe care îl foloseai în acest scop. Mozilla vrea să schimbe asta cu un viitor Firefox.

În contextul în care un PC sau Mac vine ”din fabrică” cu un browser preinstalat care face o treabă decentă, Chrome, Firefox sau Opera nu ar fi avut nicio șansă la popularitate dacă te-ar fi taxat pentru privilegiul navigării online. Din acest motiv, anunțul celor de la Mozilla pentru o viitoare versiune de Firefox contra cost poate părea un pic ciudat la prima vedere. În realitate, dacă îți dorești un nivel sporit de securitate, s-ar putea să nu fie exagerat.

Într-un interviu acordat publicației nemțești T3N, CEO-ul Mozilla a dezvăluit proiectul său pentru un viitor Firefox pe care îl vei utiliza cu abonament. Este important de reținut că asta nu înseamnă că vei plăti pentru a folosi Firefox de acum înainte, dar pentru a profita de câteva funcții în plus, vei avea această opțiune.

”Ce vreau să clarific este că nu există niciun plan să cerem bani pentru lucruri care sunt acum gratuite. Așa că vom introduce o formă de abonament și vom oferi un serviciu premium. Planul este să introducem primul abonament în acest an, în toamnă. Ne-am propus luna octombrie.” CEO Mozilla a făcut tot posibilul pentru a explica circumstanțele în care vei putea să plătești pentru Firefox, dar nu vei fi obligat să o faci.

Ideea din spatele acestui anunț este că există cu siguranță persoane care vor să plătească pentru un serviciu de VPN sau un spațiu de stocare în cloud, dar vor avea posibilitatea să o facă prin intermediul Firefox, decât separat. În cazul în care nu ai nevoie de acele particularități sau nu înțelegi foarte bine utilitatea unui VPN, vei folosi în continuare Firefox gratuit. În ceea ce privește prețurile care vor fi practicate, nu se cunosc detalii momentan.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele